- Împăratul Agripa la Cezareea
- Faptele apostolilor 25:13 După câteva zile, împăratul Agripa şi Berenice au sosit la Cezareea, ca să ureze de bine lui Festus.
- Faptele apostolilor 25:14 Fiindcă au stat acolo mai multe zile, Festus a spus împăratului cum stau lucrurile cu Pavel şi a zis: „Felix a lăsat în temniţă pe un om
- Faptele apostolilor 25:15 împotriva căruia, când eram eu în Ierusalim, mi s-au plâns preoţii cei mai de seamă şi bătrânii iudeilor şi i-au cerut osândirea.
- Faptele apostolilor 25:16 Le-am răspuns că la romani nu este obiceiul să se dea niciun om, înainte ca cel pârât să fi fost pus faţă cu pârâşii lui şi să fi avut putinţa să se apere de lucrurile de care este pârât.
- Faptele apostolilor 25:17 Ei au venit deci aici şi, fără întârziere, am şezut a doua zi pe scaunul meu de judecător şi am poruncit să aducă pe omul acesta.
- Faptele apostolilor 25:18 Pârâşii, când s-au înfăţişat, nu l-au învinuit de niciunul din lucrurile rele pe care mi le închipuiam eu.
- Faptele apostolilor 25:19 Aveau împotriva lui numai nişte neînţelegeri cu privire la religia lor şi la un oarecare Isus, care a murit şi despre care Pavel spunea că este viu.
- Faptele apostolilor 25:20 Fiindcă nu ştiam ce hotărâre să iau în neînţelegerea aceasta, l-am întrebat dacă vrea să meargă la Ierusalim şi să fie judecat acolo pentru aceste lucruri.
- Faptele apostolilor 25:21 Dar Pavel a cerut ca pricina lui să fie ţinută ca să fie supusă hotărârii împăratului şi am poruncit să fie păzit până ce-l voi trimite la Cezar.”
- Faptele apostolilor 25:22 Agripa a zis lui Festus: „Aş vrea să aud şi eu pe omul acela.” „Mâine”, a răspuns Festus, „îl vei auzi.”
- Faptele apostolilor 25:23 A doua zi deci, Agripa şi Berenice au venit cu multă fală şi au intrat în locul de ascultare împreună cu căpitanii şi cu oamenii cei mai de frunte ai cetăţii. La porunca lui Festus, Pavel a fost adus acolo.
- Faptele apostolilor 25:24 Atunci, Festus a zis: „Împărate Agripa şi voi toţi care sunteţi de faţă cu noi, uitaţi-vă la omul acesta, despre care toată mulţimea iudeilor m-a rugat în Ierusalim şi aici, strigând că nu trebuie să mai trăiască.
- Faptele apostolilor 25:25 Fiindcă am înţeles că n-a făcut nimic vrednic de moarte şi fiindcă singur a cerut să fie judecat de Cezar, am hotărât să-l trimit.
- Faptele apostolilor 25:26 Eu n-am nimic temeinic de scris domnului meu cu privire la el, de aceea l-am adus înaintea voastră, şi mai ales înaintea ta, împărate Agripa, ca, după ce se va face cercetarea, să am ce scrie.
- Faptele apostolilor 25:27 Căci mi se pare fără noimă să trimit pe un întemniţat, fără să arăt de ce este pârât.”