- Mânia lui Dumnezeu
- Exodul 32:7 Domnul a zis lui Moise: „Scoală şi coboară-te, căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a stricat.
- Exodul 32:8 Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: ‘Israele, iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului!’”
- Exodul 32:9 Domnul a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat.
- Exodul 32:10 Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor şi-i voi mistui, dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.”
- Exodul 32:11 Moise s-a rugat Domnului Dumnezeului său şi a zis: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu mare putere şi cu mână tare?
- Exodul 32:12 Pentru ce să zică egiptenii: ‘Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munţi şi ca să-i şteargă de pe faţa pământului’? Întoarce-Te din iuţeala mâniei Tale şi lasă-Te de răul acesta pe care vrei să-l faci poporului Tău.
- Exodul 32:13 Adu-ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurându-Te pe Tine Însuţi: ‘Voi înmulţi sămânţa voastră ca stelele cerului, voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta de care am vorbit, şi ei o vor stăpâni în veac.’”
- Exodul 32:14 Şi Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.
- Mânia lui Moise
- Exodul 32:15 Moise s-a întors şi s-a coborât de pe munte cu cele două table ale mărturiei în mână. Tablele erau scrise pe amândouă părţile, pe o parte şi pe alta.
- Exodul 32:16 Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu şi scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table.
- Exodul 32:17 Iosua a auzit glasul poporului, care scotea strigăte, şi a zis lui Moise: „În tabără este un strigăt de război!”
- Exodul 32:18 Moise a răspuns: „Strigătul acesta nu-i nici strigăt de biruitori, nici strigăt de biruiţi; ce aud eu este glasul unor oameni care cântă!”
- Exodul 32:19 Şi, pe când se apropia de tabără, a văzut viţelul şi jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână şi le-a sfărâmat de piciorul muntelui.
- Exodul 32:20 A luat viţelul pe care-l făcuseră ei şi l-a ars în foc; l-a prefăcut în cenuşă, a presărat cenuşa pe faţa apei şi a dat-o copiilor lui Israel s-o bea.
- Exodul 32:21 Moise a zis lui Aaron: „Ce ţi-a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat atât de mare?”
- Exodul 32:22 Aaron a răspuns: „Să nu se aprindă de mânie domnul meu! Tu singur ştii că poporul acesta este pornit la rău.
- Exodul 32:23 Ei mi-au zis: ‘Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut!’
- Exodul 32:24 Eu le-am zis: ‘Cine are aur să-l scoată!’ Şi mi l-au dat; l-am aruncat în foc şi din el a ieşit viţelul acesta.”
- Măcelul
- Exodul 32:25 Moise a văzut că poporul era fără frâu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu, spre batjocura vrăjmaşilor săi;
- Exodul 32:26 s-a aşezat la uşa taberei şi a zis: „Cine este pentru Domnul să vină la mine!” Şi toţi copiii lui Levi s-au strâns la el.
- Exodul 32:27 El le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeţi şi străbateţi tabăra de la o poartă la alta şi fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi pe ruda sa.’”
- Exodul 32:28 Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise şi aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor.
- Exodul 32:29 Moise a zis: „Predaţi-vă azi în slujba Domnului, chiar cu jertfa fiului şi fratelui vostru, pentru ca binecuvântarea Lui să vină astăzi peste voi!”
- Moise se roagă pentru popor
- Exodul 32:30 A doua zi, Moise a zis poporului: „Aţi făcut un păcat foarte mare. Am să mă sui acum la Domnul: poate că voi căpăta iertare pentru păcatul vostru.”
- Exodul 32:31 Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Ah, poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur.
- Exodul 32:32 Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta pe care ai scris-o!”
- Exodul 32:33 Domnul a zis lui Moise: „Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea.
- Exodul 32:34 Du-te dar şi du poporul unde ţi-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!”