- Isus, Apa vieţii
- Ioan 7:37 În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.
- Ioan 7:38 Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”
- Ioan 7:39 Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.
- Încercări pentru prinderea lui Isus
- Ioan 7:40 Unii din norod, când au auzit aceste cuvinte, ziceau: „Acesta este cu adevărat Prorocul.”
- Ioan 7:41 Alţii ziceau: „Acesta este Hristosul.” Şi alţii ziceau: „Cum, din Galileea are să vină Hristosul?
- Ioan 7:42 Nu zice Scriptura că Hristosul are să vină din sămânţa lui David şi din satul Betleem, unde era David?”
- Ioan 7:43 S-a făcut deci dezbinare în norod din pricina Lui.