- Noe
- Geneza 6:8 Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului.
- Geneza 6:9 Iată care sunt urmaşii lui Noe.Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.
- Geneza 6:10 Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.
- Geneza 6:11 Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu; pământul era plin de silnicie.
- Geneza 6:12 Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat, căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ.
- Geneza 6:13 Atunci, Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul.
- Geneza 6:14 Fă-ţi o corabie din lemn de gofer (chiparos); corabia aceasta s-o împarţi în cămăruţe şi s-o tencuieşti cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară.
- Geneza 6:15 Iată cum s-o faci: corabia să aibă trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi treizeci de coţi în înălţime.
- Geneza 6:16 Să faci corabiei o fereastră, sus, lată de un cot; uşa s-o pui în latura corabiei şi să faci un rând de cămări jos, altul la mijloc şi altul sus.
- Geneza 6:16 Sau: acoperiş.