- Tefania 3:14 Strigă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele! Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului!
- Tefania 3:15 Domnul a abătut de la tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmaşul tău; Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; nu trebuie să te mai temi de nicio nenorocire!
- Tefania 3:16 În ziua aceea, se va zice Ierusalimului: „Nu te teme de nimic! Sioane, să nu-ţi slăbească mâinile!
- Tefania 3:17 Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.”
- Tefania 3:18 „Voi strânge pe cei întristaţi care sunt departe de adunarea sfântă, pe cei ieşiţi din sânul tău asupra cărora acum apasă ocara.
- Tefania 3:19 Iată, în vremea aceea, voi lucra împotriva tuturor asupritorilor tăi; voi izbăvi pe cei şchiopi şi voi strânge pe cei ce au fost izgoniţi şi îi voi face o pricină de laudă şi de slavă în toate ţările unde sunt de ocară acum.
- Tefania 3:20 În vremea aceea, vă voi aduce înapoi; în vremea aceea, vă voi strânge, căci vă voi face o pricină de slavă şi de laudă între toate popoarele pământului, când voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război sub ochii voştri”, zice Domnul.