- Vindecarea a doi orbi
- Matei 9:27 Când a plecat de acolo, s-au luat după Isus doi orbi, care strigau şi ziceau: „Ai milă de noi, Fiul lui David!”
- Matei 9:28 După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Şi Isus le-a zis: „Credeţi că pot face lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I-au răspuns ei.
- Matei 9:29 Atunci S-a atins de ochii lor şi a zis: „Facă-vi-se după credinţa voastră!”
- Matei 9:30 Şi li s-au deschis ochii. Isus le-a poruncit cu tot dinadinsul şi le-a zis: „Vedeţi să nu ştie nimeni.”
- Matei 9:31 Dar ei, cum au ieşit, au răspândit vestea despre El în tot ţinutul acela.
- Vindecarea unui mut îndrăcit
- Matei 9:32 Pe când plecau orbii aceştia, iată că au adus la Isus un mut îndrăcit.
- Matei 9:33 După ce a fost scos dracul din el, mutul a vorbit. Şi noroadele, mirate, ziceau: „Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel!”
- Matei 9:34 Dar fariseii ziceau: „Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii!”