- 1 Samuel 7:2 Trecuse destulă vreme din ziua când fusese pus chivotul în Chiriat-Iearim. Trecuseră douăzeci de ani. Atunci, toată casa lui Israel a plâns după Domnul.
- 1 Samuel 7:3 Samuel a zis întregii case a lui Israel: „Dacă din toată inima voastră vă întoarceţi la Domnul, scoateţi din mijlocul vostru dumnezeii străini şi astarteele, îndreptaţi-vă inima spre Domnul şi slujiţi-I numai Lui, şi El vă va izbăvi din mâna filistenilor.”
- 1 Samuel 7:4 Şi copiii lui Israel au scos din mijlocul lor baalii şi astarteele şi au slujit numai Domnului.
- 1 Samuel 7:5 Samuel a zis: „Strângeţi pe tot Israelul la Miţpa, şi eu mă voi ruga Domnului pentru voi.”
- 1 Samuel 7:6 Şi s-au strâns la Miţpa. Au scos apă şi au vărsat-o înaintea Domnului şi au postit în ziua aceea, zicând: „Am păcătuit împotriva Domnului!” Samuel judeca pe copiii lui Israel la Miţpa.
- Israel se căieşte
- 1 Samuel 7:7 Filistenii au aflat că fiii lui Israel se adunaseră la Miţpa, şi domnitorii filistenilor s-au suit împotriva lui Israel. La vestea aceasta, copiii lui Israel s-au temut de filisteni
- 1 Samuel 7:8 şi au zis lui Samuel: „Nu înceta să strigi pentru noi către Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne scape din mâna filistenilor.”
- 1 Samuel 7:9 Samuel a luat un miel sugar şi l-a adus întreg ca ardere-de-tot Domnului. A strigat către Domnul pentru Israel, şi Domnul l-a ascultat.
- 1 Samuel 7:10 Pe când aducea Samuel arderea-de-tot, filistenii s-au apropiat ca să bată pe Israel. Domnul a tunat în ziua aceea cu mare vuiet împotriva filistenilor şi i-a pus pe fugă. Au fost bătuţi dinaintea lui Israel.
- 1 Samuel 7:11 Bărbaţii lui Israel au ieşit din Miţpa, au urmărit pe filisteni şi i-au bătut până sub Bet-Car.
- 1 Samuel 7:12 Samuel a luat o piatră pe care a pus-o între Miţpa şi Şen şi i-a pus numele Eben-Ezer (Piatră de ajutor), zicând: „Până aici Domnul ne-a ajutat.”
- 1 Samuel 7:13 Astfel au fost smeriţi filistenii şi n-au mai venit pe ţinutul lui Israel. Mâna Domnului a fost împotriva filistenilor în tot timpul vieţii lui Samuel.