- Focul Domnului
- Numeri 11:1 Poporul a cârtit în gura mare împotriva Domnului, zicând că-i merge rău. Când a auzit, Domnul S-a mâniat. S-a aprins între ei focul Domnului şi a mistuit o parte din marginea taberei.
- Numeri 11:2 Poporul a strigat către Moise. Moise s-a rugat Domnului, şi focul s-a stins.
- Numeri 11:3 Locului aceluia i-au pus numele Tabeera (Ardere), pentru că se aprinsese focul Domnului printre ei.
- Prepeliţele
- Numeri 11:4 Adunăturii de oameni care se aflau în mijlocul lui Israel i-a venit poftă, ba chiar şi copiii lui Israel au început să plângă şi să zică: „Cine ne va da carne să mâncăm?
- Numeri 11:5 Ne aducem aminte de peştii pe care-i mâncam în Egipt şi care nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praji, de ceapă şi de usturoi.
- Numeri 11:6 Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd decât mana aceasta.”
- Numeri 11:7 Mana semăna cu grăuntele de coriandru şi la vedere era ca bedelionul.
- Numeri 11:8 Poporul se risipea şi o strângea, o măcina la râşniţă sau o pisa într-o piuă; o fierbea în oală şi făcea turte din ea. Mana avea gustul unei turte făcute cu untdelemn.
- Numeri 11:9 Când cădea roua noaptea în tabără, cădea şi mana.
- Numeri 11:10 Moise a auzit pe popor plângând, fiecare în familia lui şi la uşa cortului lui. Mânia Domnului s-a aprins cu tărie. Moise s-a întristat
- Numeri 11:11 şi a zis Domnului: „Pentru ce mâhneşti Tu pe robul Tău şi pentru ce n-am căpătat eu trecere înaintea Ta, de ai pus peste mine sarcina acestui popor întreg?
- Numeri 11:12 Oare eu am zămislit pe poporul acesta? Oare eu l-am născut, ca să-mi zici: ‘Poartă-l la sânul tău, cum poartă doica pe copil, până în ţara pe care ai jurat părinţilor lui că i-o vei da’?
- Numeri 11:13 De unde să iau carne, ca să dau la tot poporul acesta? Căci ei plâng la mine, zicând: ‘Dă-ne carne ca să mâncăm!’
- Numeri 11:14 Eu singur nu pot să port pe tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine.
- Numeri 11:15 Decât să Te porţi aşa cu mine, mai bine omoară-mă, Te rog, dacă mai am vreo trecere înaintea Ta, ca să nu-mi mai văd nenorocirea.”
- Numeri 11:16 Domnul a zis lui Moise: „Adună la Mine şaptezeci de bărbaţi, dintre bătrânii lui Israel, din cei pe care-i cunoşti ca bătrâni ai poporului şi cu putere asupra lor; adu-i la cortul întâlnirii şi să se înfăţişeze acolo împreună cu tine.
- Numeri 11:17 Eu Mă voi coborî şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din duhul care este peste tine şi-l voi pune peste ei, ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului şi să n-o porţi tu singur.
- Numeri 11:18 Să spui poporului: ‘Sfinţiţi-vă pentru mâine şi aveţi să mâncaţi carne, fiindcă aţi plâns în auzul Domnului şi aţi zis: «Cine ne va da carne să mâncăm? Căci noi o duceam bine în Egipt!» Domnul vă va da carne şi veţi mânca.
- Numeri 11:19 Aveţi să mâncaţi carne nu o zi, nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici douăzeci de zile,
- Numeri 11:20 ci o lună întreagă, până vă va ieşi pe nări şi vă veţi scârbi de ea, pentru că n-aţi ascultat de Domnul care este în mijlocul vostru şi pentru că aţi plâns înaintea Lui, zicând: «Pentru ce am ieşit noi oare din Egipt?»’”
- Numeri 11:21 Moise a zis: „Şase sute de mii de oameni care merg pe jos alcătuiesc poporul în mijlocul căruia sunt eu, şi Tu zici: ‘Le voi da carne şi vor mânca o lună întreagă!’
- Numeri 11:22 Putem tăia oare atâtea oi şi atâţia boi, ca să ajungă? Sau nu cumva avem să prindem toţi peştii mării, ca să le ajungă?”
- Numeri 11:23 Domnul a răspuns lui Moise: „Nu cumva s-a scurtat oare mâna Domnului? Vei vedea acum dacă ceea ce ţi-am spus se va întâmpla sau nu.”
- Numeri 11:24 Moise a ieşit şi a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat şaptezeci de bărbaţi din bătrânii poporului şi i-a pus în jurul cortului.
- Numeri 11:25 Domnul S-a coborât în nor şi a vorbit lui Moise; a luat din duhul care era peste el şi l-a pus peste cei şaptezeci de bătrâni. Şi de îndată ce duhul s-a aşezat peste ei, au început să prorocească, dar după aceea n-au mai prorocit.
- Numeri 11:26 Doi oameni, unul numit Eldad şi altul Medad, rămăseseră în tabără, şi duhul s-a aşezat şi peste ei, căci erau dintre cei scrişi, măcar că nu se duseseră la cort. Şi au început să prorocească şi ei în tabără.
- Numeri 11:27 Un tânăr a alergat şi a dat de ştire lui Moise, zicând: „Eldad şi Medad prorocesc în tabără.”
- Numeri 11:28 Şi Iosua, fiul lui Nun, care slujea lui Moise din tinereţea lui, a luat cuvântul şi a zis: „Domnule Moise, opreşte-i.”
- Numeri 11:29 Moise i-a răspuns: „Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din proroci şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!”
- Numeri 11:30 Apoi Moise s-a întors în tabără, el şi bătrânii lui Israel.
- Numeri 11:31 Domnul a făcut să sufle de peste mare un vânt, care a adus prepeliţe şi le-a răspândit peste tabără cale cam de o zi într-o parte şi cale cam de o zi de cealaltă parte în jurul taberei. Aveau o înălţime de aproape doi coţi de la faţa pământului.
- Numeri 11:32 În tot timpul zilei aceleia şi toată noaptea şi toată ziua următoare, poporul s-a sculat şi a strâns prepeliţe; cel ce strânsese cel mai puţin avea zece omeri. Ei şi le-au întins în jurul taberei.
- Numeri 11:33 Pe când carnea era încă în dinţii lor, fără să fie mestecată, Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului şi Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare.
- Numeri 11:34 Au pus locului aceluia numele Chibrot-Hataava (Mormintele lăcomiei), pentru că acolo au îngropat pe poporul apucat de poftă.
- Numeri 11:35 De la Chibrot-Hataava, poporul a plecat la Haţerot şi s-a oprit la Haţerot.