- 1 Timotei 3:1 Adevărat este cuvântul acesta: „Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun.”
- 1 Timotei 3:1 Sau: priveghetor.
- 1 Timotei 3:2 Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii.
- 1 Timotei 3:3 Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de câştig mârşav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani;
- 1 Timotei 3:4 să-şi chivernisească bine casa şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa.
- 1 Timotei 3:5 Căci dacă cineva nu ştie să-şi cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?