- Către mai-marele cântăreţilor.
- De cântat la flaut. O cântare a lui David
- Psalmii 53:1 Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, au săvârşit fărădelegi urâte, nu este niciunul care să facă binele.
- Psalmii 53:2 Dumnezeu Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, ca să vadă dacă este cineva care să fie priceput şi să caute pe Dumnezeu.
- Psalmii 53:3 Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au stricat; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.
- Psalmii 53:4 Şi-au pierdut oare mintea cei ce săvârşesc nelegiuirea de mănâncă pe poporul Meu cum mănâncă pâinea şi nu cheamă pe Dumnezeu?
- Psalmii 53:5 Atunci vor tremura de spaimă fără să fie vreo pricină de spaimă; Dumnezeu va risipi oasele celor ce tăbărăsc împotriva ta, îi vei face de ruşine, căci Dumnezeu i-a lepădat.
- Psalmii 53:6 O, cine va face să pornească din Sion izbăvirea lui Israel? Când va aduce Dumnezeu înapoi pe prinşii de război ai poporului Său, Iacov se va veseli şi Israel se va bucura.