- Vestirea naşterii lui Ioan Botezătorul
- Luca 1:5 În zilele lui Irod, împăratul Iudeii, era un preot numit Zaharia, din ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron, şi se chema Elisabeta.
- Luca 1:6 Amândoi erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu şi păzeau fără pată toate poruncile şi toate rânduielile Domnului.
- Luca 1:7 N-aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; şi amândoi erau înaintaţi în vârstă.
- Luca 1:8 Dar, pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rândul cetei lui,
- Luca 1:9 după obiceiul preoţiei, a ieşit la sorţi să intre să tămâieze în Templul Domnului.
- Luca 1:10 În ceasul tămâierii, toată mulţimea norodului se ruga afară.
- Luca 1:11 Atunci, un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia şi a stat în picioare la dreapta altarului pentru tămâiere.
- Luca 1:12 Zaharia s-a înspăimântat, când l-a văzut, şi l-a apucat frica.
- Luca 1:13 Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme, Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevastă-ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan.
- Luca 1:14 El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui.
- Luca 1:15 Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare, şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale.
- Luca 1:16 El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor.
- Luca 1:17 Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii şi pe cei neascultători, la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.”