- Păcatul împotriva Duhului Sfânt
- Marcu 3:20 Au venit în casă şi s-a adunat din nou norodul, aşa că nu puteau nici măcar să prânzească.
- Marcu 3:21 Rudele lui Isus, când au auzit cele ce se petreceau, au venit să pună mâna pe El. Căci ziceau: „Şi-a ieşit din minţi.”
- Marcu 3:22 Şi cărturarii, care se coborâseră din Ierusalim, ziceau: „Este stăpânit de Beelzebul; scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor.”
- Marcu 3:23 Isus i-a chemat la El şi le-a zis în pilde: „Cum poate Satana să scoată afară pe Satana?
- Marcu 3:24 Dacă o împărăţie este dezbinată împotriva ei însăşi, împărăţia aceea nu poate dăinui.
- Marcu 3:25 Şi dacă o casă este dezbinată împotriva ei însăşi, casa aceea nu poate dăinui.
- Marcu 3:26 Tot astfel, dacă Satana se răscoală împotriva lui însuşi, este dezbinat şi nu poate dăinui, ci s-a isprăvit cu el.
- Marcu 3:27 Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare şi să-i jefuiască gospodăria, decât dacă a legat mai întâi pe omul acela tare; numai atunci îi va jefui casa.
- Marcu 3:28 Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta,
- Marcu 3:29 dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac, ci este vinovat de un păcat veşnic.”
- Marcu 3:30 Aceasta, pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.”