- Visul lui Nebucadneţar
- Daniel 2:1 În al doilea an al domniei lui Nebucadneţar, Nebucadneţar a avut nişte vise. Duhul îi era tulburat şi i-a pierit somnul.
- Daniel 2:2 Împăratul a poruncit să cheme pe vrăjitori, pe cititorii în stele, pe descântători şi pe haldeeni ca să-i spună visele. Ei au venit şi s-au înfăţişat înaintea împăratului.
- Daniel 2:3 Împăratul le-a zis: „Am visat un vis; duhul îmi este tulburat şi aş vrea să ştiu visul acela.”
- Daniel 2:4 Haldeenii au răspuns împăratului în limba aramaică: „Veşnic să trăieşti, împărate! Spune robilor tăi visul şi-ţi vom arăta tâlcuirea lui!”
- Daniel 2:5 Împăratul a luat iarăşi cuvântul şi a zis haldeenilor: „Mi-a scăpat din minte lucrul acela. Dacă nu-mi veţi face cunoscute visul şi tâlcuirea lui, veţi fi făcuţi bucăţi şi casele voastre vor fi prefăcute într-un morman de murdării.
- Daniel 2:6 Dar, dacă-mi veţi spune visul şi tâlcuirea lui, veţi primi de la mine daruri şi răsplătiri şi mare cinste. De aceea, spuneţi-mi visul şi tălmăcirea lui!”
- Daniel 2:7 Ei au răspuns a doua oară: „Să spună împăratul robilor săi visul, şi i-l vom tălmăci!”
- Daniel 2:8 Împăratul a luat iarăşi cuvântul şi a zis: „Văd, cu adevărat, că voiţi să câştigaţi vreme, pentru că vedeţi că lucrul mi-a scăpat din minte.
- Daniel 2:9 Dacă deci nu-mi veţi spune visul, vă aşteaptă pe toţi aceeaşi soartă, fiindcă vreţi să vă înţelegeţi ca să-mi spuneţi minciuni şi neadevăruri până se vor schimba vremurile. De aceea, spuneţi-mi visul, ca să ştiu dacă sunteţi în stare să mi-l şi tâlcuiţi!”
- Daniel 2:10 Haldeenii au răspuns împăratului: „Nu este nimeni pe pământ care să poată spune ce cere împăratul; de aceea niciodată niciun împărat, oricât de mare şi puternic ar fi fost, n-a cerut aşa ceva de la niciun vrăjitor, cititor în stele sau haldeean!
- Daniel 2:11 Ce cere împăratul este greu; nu este nimeni care să spună lucrul acesta împăratului, afară de zei, a căror locuinţă nu este printre muritori!”
- Daniel 2:12 La auzul acestor cuvinte, împăratul s-a mâniat şi s-a supărat foarte tare. A poruncit să piardă pe toţi înţelepţii Babilonului.
- Daniel 2:13 Hotărârea ieşise, înţelepţii începuseră să fie omorâţi şi căutau şi pe Daniel şi pe tovarăşii lui ca să-i piardă.
- Daniel 2:14 Atunci, Daniel a vorbit cu minte şi cu judecată lui Arioc, căpetenia străjerilor împăratului, care ieşise să omoare pe înţelepţii Babilonului.
- Daniel 2:15 A luat cuvântul şi a zis lui Arioc, căpitanul împăratului: „Pentru ce a dat împăratul o poruncă atât de aspră?” Arioc a spus lui Daniel cum stau lucrurile.
- Daniel 2:16 Şi Daniel s-a dus la împărat şi l-a rugat să-i dea vreme ca să dea împăratului tâlcuirea.
- Daniel 2:17 Apoi Daniel s-a dus în casa lui şi a spus despre lucrul acesta tovarăşilor săi Hanania, Mişael şi Azaria,
- Daniel 2:18 rugându-i să ceară îndurarea Dumnezeului cerurilor pentru această taină, ca să nu piară Daniel şi tovarăşii săi odată cu ceilalţi înţelepţi ai Babilonului.
- Daniel 2:19 După aceea i s-a descoperit lui Daniel taina într-o vedenie în timpul nopţii. Şi Daniel a binecuvântat pe Dumnezeul cerurilor.
- Daniel 2:20 Daniel a luat cuvântul şi a zis: „Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu, din veşnicie în veşnicie! Ale Lui sunt înţelepciunea şi puterea.
- Daniel 2:21 El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi!
- Daniel 2:22 El descoperă ce este adânc şi ascuns; El ştie ce este în întuneric şi la El locuieşte lumina.
- Daniel 2:23 Pe Tine, Dumnezeul părinţilor mei, Te slăvesc şi Te laud că mi-ai dat înţelepciune şi putere şi mi-ai făcut cunoscut ce Ţi-am cerut noi, căci ne-ai descoperit taina împăratului!”
- Daniel 2:24 După aceea, Daniel s-a dus la Arioc, căruia îi poruncise împăratul să piardă pe înţelepţii Babilonului; s-a dus şi i-a vorbit aşa: „Nu pierde pe înţelepţii Babilonului! Du-mă înaintea împăratului şi voi da împăratului tâlcuirea!”
- Daniel 2:25 Arioc a dus degrabă pe Daniel înaintea împăratului şi i-a vorbit aşa: „Am găsit între prinşii de război ai lui Iuda un om care va da împăratului tâlcuirea!”
- Daniel 2:26 Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel, care se numea Beltşaţar: „Eşti tu în stare să-mi spui visul pe care l-am visat şi tâlcuirea lui?”
- Daniel 2:27 Daniel a răspuns înaintea împăratului şi a zis: „Ce cere împăratul este o taină pe care înţelepţii, cititorii în stele, vrăjitorii şi ghicitorii nu sunt în stare s-o descopere împăratului.
- Daniel 2:28 Dar este în ceruri un Dumnezeu care descoperă tainele şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă. Iată visul tău şi vedeniile pe care le-ai avut în patul tău.
- Daniel 2:29 În patul tău, împărate, ţi-au venit în minte gânduri cu privire la cele ce vor fi după aceste vremuri, şi Cel ce descoperă tainele ţi-a făcut cunoscut ce se va întâmpla.
- Daniel 2:30 Însă, dacă mi s-a descoperit taina aceasta, nu înseamnă că este în mine o înţelepciune mai mare decât a tuturor celor vii, ci pentru ca să se dea împăratului tâlcuirea ei şi să afli ce-ţi doreşte inima să ştii.
- Daniel 2:31 Tu, împărate, te uitai şi iată că ai văzut un chip mare. Chipul acesta era foarte mare şi de o strălucire nemaipomenită. Stătea în picioare înaintea ta şi înfăţişarea lui era înfricoşătoare.
- Daniel 2:32 Capul chipului acestuia era de aur curat; pieptul şi braţele îi erau de argint; pântecele şi coapsele îi erau de aramă;
- Daniel 2:33 fluierele picioarelor, de fier; picioarele, parte de fier şi parte de lut.
- Daniel 2:34 Tu te uitai la el, şi s-a dezlipit o piatră fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului şi le-a făcut bucăţi.
- Daniel 2:35 Atunci, fierul, lutul, arama, argintul şi aurul s-au sfărâmat împreună şi s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul şi nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care sfărâmase chipul s-a făcut un munte mare şi a umplut tot pământul.