- Evrei 1:5 Căci căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut”? Şi iarăşi: „Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu”?
- Evrei 1:6 Şi, când duce iarăşi în lume pe Cel Întâi Născut, zice: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!”
- Evrei 1:7 Şi despre îngeri zice: „Din vânturi face îngeri ai Lui, şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui”;
- Evrei 1:8 pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate.
- Evrei 1:9 Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea, de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi.”