- Judecata viitoare
- Matei 25:31 Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.
- Matei 25:32 Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;
- Matei 25:33 şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.
- Matei 25:34 Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.
- Matei 25:35 Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin şi M-aţi primit;
- Matei 25:36 am fost gol şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă şi aţi venit pe la Mine.’
- Matei 25:37 Atunci, cei neprihăniţi Îi vor răspunde: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut?
- Matei 25:38 Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit sau gol şi Te-am îmbrăcat?
- Matei 25:39 Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?’
- Matei 25:40 Drept răspuns, Împăratul le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.’
- Matei 25:41 Apoi va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!
- Matei 25:42 Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau;
- Matei 25:43 am fost străin, şi nu M-aţi primit; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pe la Mine.’
- Matei 25:44 Atunci, Îi vor răspunde şi ei: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ţi sete sau străin sau gol sau bolnav sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?’
- Matei 25:45 Şi El, drept răspuns, le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintr-aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.’