- Isus, Viţa
- Ioan 15:1 Eu sunt adevărata Viţă şi Tatăl Meu este Vierul.
- Ioan 15:2 Pe orice mlădiţă care este în Mine şi n-aduce rod, El o taie, şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţeşte, ca să aducă şi mai mult rod.
- Ioan 15:3 Acum voi sunteţi curaţi din pricina cuvântului pe care vi l-am spus.
- Ioan 15:4 Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod dacă nu rămâneţi în Mine.
- Ioan 15:5 Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă , căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.
- Ioan 15:6 Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc şi ard.
- Ioan 15:7 Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.
- Ioan 15:8 Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.
- Ioan 15:9 Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea.
- Ioan 15:10 Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui.
- Ioan 15:11 V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină.
- Dragostea frăţească
- Ioan 15:12 Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu.
- Ioan 15:13 Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.
- Ioan 15:14 Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ce vă poruncesc Eu.
- Ioan 15:15 Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.
- Ioan 15:16 Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.