- Biruinţele lui David
- 1 Cronici 18:1 După aceea, David a bătut pe filisteni şi i-a smerit şi a luat din mâna filistenilor Gatul şi satele lui.
- 1 Cronici 18:2 A bătut pe moabiţi, şi moabiţii au fost supuşi lui David şi i-au plătit un bir.
- 1 Cronici 18:3 David a bătut pe Hadarezer, împăratul Ţobei, spre Hamat, când s-a dus să-şi aşeze stăpânirea peste râul Eufrat.
- 1 Cronici 18:4 David i-a luat o mie de care, şapte mii de călăreţi şi douăzeci de mii de pedestraşi; a tăiat vinele tuturor cailor de trăsuri şi n-a păstrat decât o sută de care.
- 1 Cronici 18:5 Sirienii din Damasc au venit în ajutorul lui Hadarezer, împăratul Ţobei, şi David a bătut douăzeci şi două de mii de sirieni.
- 1 Cronici 18:6 David a pus o strajă de oşti în Siria Damascului. Şi sirienii au fost supuşi lui David şi i-au plătit bir.Domnul ocrotea pe David oriunde mergea.
- 1 Cronici 18:7 Şi David a luat scuturile de aur pe care le aveau slujitorii lui Hadarezer şi le-a adus la Ierusalim.
- 1 Cronici 18:8 David a mai luat multă aramă din Tibhat şi din Cun, cetăţile lui Hadarezer. Solomon a făcut din ea marea de aramă, stâlpii şi uneltele de aramă.
- 1 Cronici 18:9 Tohu, împăratul Hamatului, a auzit că David bătuse toată oştirea lui Hadarezer, împăratul Ţobei,
- 1 Cronici 18:10 şi a trimis pe fiul său Hadoram la împăratul David să-i ureze de bine şi să-l laude că a luptat împotriva lui Hadarezer şi l-a bătut. Căci Tohu era în război cu Hadarezer. A trimis, de asemenea, tot felul de vase de aur, de argint şi de aramă.
- 1 Cronici 18:11 Împăratul David le-a închinat Domnului, împreună cu argintul şi aurul pe care-l luase de la toate popoarele, de la Edom, de la Moab, de la fiii lui Amon, de la filisteni şi de la Amalec.
- 1 Cronici 18:12 Abişai, fiul Ţeruiei, a bătut în Valea Sării optsprezece mii de edomiţi.
- 1 Cronici 18:13 A pus oşti de strajă în Edom şi tot Edomul a fost supus lui David. Domnul ocrotea pe David oriunde mergea.
- Înalţii slujbaşi ai lui David
- 1 Cronici 18:14 David a domnit peste tot Israelul şi făcea judecată şi dreptate la tot poporul său.
- 1 Cronici 18:15 Ioab, fiul Ţeruiei, era mai-mare peste oştire; Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor;
- 1 Cronici 18:16 Ţadoc, fiul lui Ahitub, şi Abimelec, fiul lui Abiatar, erau preoţi; Şavşa era logofăt;
- 1 Cronici 18:17 Benaia, fiul lui Iehoiada, era căpetenia cheretiţilor şi a peletiţilor şi fiii lui David erau cei dintâi pe lângă împărat.
- Războiul împotriva amoniţilor
- 1 Cronici 19:1 După aceea, Nahaş, împăratul fiilor lui Amon, a murit, şi în locul lui a domnit fiul său.
- 1 Cronici 19:2 David a zis: „Voi arăta bunăvoinţă lui Hanun, fiul lui Nahaş, căci tatăl lui a arătat bunăvoinţă faţă de mine.” Şi David a trimis soli să-l mângâie pentru moartea tatălui său. Când au ajuns slujitorii lui David în ţara fiilor lui Amon, la Hanun, ca să-l mângâie,
- 1 Cronici 19:3 căpeteniile fiilor lui Amon au zis lui Hanun: „Crezi că David îţi trimite oameni să te mângâie, ca să cinstească pe tatăl tău? Oare n-au venit slujitorii lui la tine ca să cunoască cetatea şi s-o nimicească, şi ca să iscodească ţara?”
- 1 Cronici 19:4 Atunci, Hanun a luat pe slujitorii lui David, a pus să-i radă şi să le taie hainele pe la mijloc, până la brâu. Apoi le-a dat drumul.
- 1 Cronici 19:5 David, căruia au venit şi i-au dat de ştire despre cele întâmplate cu oamenii aceştia, a trimis nişte oameni înaintea lor, căci li se făcuse mare ruşine şi împăratul a trimis să le spună: „Rămâneţi la Ierihon până vă va creşte barba şi apoi să vă întoarceţi.”
- 1 Cronici 19:6 Fiii lui Amon au văzut că se făcuseră urâţi lui David şi Hanun şi fiii lui Amon au trimis o mie de talanţi de argint să tocmească în slujba lor care şi călăreţi de la sirienii din Mesopotamia şi de la sirienii din Maaca şi din Ţoba.
- 1 Cronici 19:7 Au tocmit treizeci şi două de mii de care şi pe împăratul din Maaca împreună cu poporul lui, care au venit şi au tăbărât înaintea Medebei. Fiii lui Amon s-au strâns din cetăţile lor şi au mers la luptă.
- 1 Cronici 19:8 La auzul acestei veşti, David a trimis împotriva lor pe Ioab şi toată oştirea de oameni viteji.
- 1 Cronici 19:9 Fiii lui Amon au ieşit şi s-au înşirat în linie de bătaie la intrarea cetăţii; împăraţii care veniseră au tăbărât deosebit pe câmp.
- 1 Cronici 19:10 Ioab a văzut că avea de luptat şi înainte, şi înapoi. A ales atunci din toţi voinicii de frunte ai lui Israel o ceată pe care a aşezat-o împotriva sirienilor
- 1 Cronici 19:11 şi a pus sub porunca fratelui său Abişai cealaltă parte a poporului, ca să ţină piept fiilor lui Amon.
- 1 Cronici 19:12 El a zis: „Dacă sirienii vor fi mai tari decât mine, să-mi vii tu în ajutor şi dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, îţi voi veni eu în ajutor.
- 1 Cronici 19:13 Fii tare şi să ne îmbărbătăm pentru poporul nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru şi Domnul să facă ce va crede!”
- 1 Cronici 19:14 Ioab, cu poporul lui, a înaintat la luptă împotriva sirienilor, şi ei au fugit dinaintea lui.
- 1 Cronici 19:15 Şi, când au văzut fiii lui Amon că sirienii o luaseră la fugă, au fugit şi ei dinaintea lui Abişai, fratele lui Ioab, şi s-au întors în cetate. Şi Ioab s-a întors la Ierusalim.
- 1 Cronici 19:16 Sirienii, văzând că fuseseră bătuţi de Israel, au trimis şi au adus pe sirienii care erau de cealaltă parte a râului şi Şofah, căpetenia oştirii lui Hadarezer, era în fruntea lor.
- 1 Cronici 19:17 Au dat de ştire lui David, care a strâns pe tot Israelul, a trecut Iordanul, a mers împotriva lor şi s-a pregătit de luptă împotriva lor. David s-a înşiruit în linie de bătaie împotriva sirienilor. Dar sirienii, după ce se bătuseră cu el,
- 1 Cronici 19:18 au fugit dinaintea lui Israel. David le-a ucis oamenii de la şapte mii de care şi patruzeci de mii de pedestraşi şi a omorât pe Şofah, căpetenia oştirii.
- 1 Cronici 19:19 Slujitorii lui Hadarezer, văzându-se bătuţi de Israel, au făcut pace cu David şi i s-au supus. Şi sirienii n-au vrut să mai ajute pe fiii lui Amon.
- Cucerirea cetăţii Raba
- 1 Cronici 20:1 În anul următor, pe vremea când porneau împăraţii la război, Ioab a pornit, în fruntea unei puternice oştiri, să pustiască ţara fiilor lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim. Ioab a bătut Raba şi a nimicit-o.
- 1 Cronici 20:2 David a luat cununa de pe capul împăratului ei şi a găsit-o în greutate de un talant de aur: era împodobită cu pietre scumpe. Au pus-o pe capul lui David, care a luat o mare pradă din cetate.
- 1 Cronici 20:3 A scos afară pe locuitori şi i-a tăiat în bucăţi cu fierăstraie, cu securi şi cu topoare; tot aşa a făcut tuturor cetăţilor fiilor lui Amon. David s-a întors la Ierusalim cu tot poporul.
- Biruinţele asupra filistenilor
- 1 Cronici 20:4 După aceea, a avut loc o bătălie la Ghezer cu filistenii. Atunci, Sibecai, Huşatitul, a ucis pe Sipai, unul din copiii lui Rafa. Şi filistenii au fost smeriţi.
- 1 Cronici 20:5 A mai fost o bătălie cu filistenii. Şi Elhanan, fiul lui Iair, a ucis pe fratele lui Goliat, Lahmi din Gat, care avea o suliţă al cărei mâner era ca un sul de ţesut.
- 1 Cronici 20:6 A mai fost o bătălie la Gat. Acolo a fost un om de statură înaltă, care avea şase degete la fiecare mână şi la fiecare picior, douăzeci şi patru de toate, şi care se trăgea şi el din Rafa.
- 1 Cronici 20:7 El a batjocorit pe Israel, şi Ionatan, fiul lui Şimea, fratele lui David, l-a ucis.
- 1 Cronici 20:8 Oamenii aceştia erau dintre copiii lui Rafa la Gat. Ei au pierit ucişi de mâna lui David şi de mâna slujitorilor lui.
- Numărătoarea poporului
- 1 Cronici 21:1 Satana s-a sculat împotriva lui Israel şi a aţâţat pe David să facă numărătoarea lui Israel.
- 1 Cronici 21:2 Şi David a zis lui Ioab şi căpeteniilor poporului: „Duceţi-vă de faceţi numărătoarea lui Israel de la Beer-Şeba până la Dan şi spuneţi-mi, ca să ştiu la cât se ridică numărul poporului.”
- 1 Cronici 21:3 Ioab a răspuns: „Domnul să facă pe poporul Lui încă de o sută de ori pe atâta! Împărate, domnul meu, nu sunt ei toţi slujitori ai domnului meu? Dar pentru ce cere domnul meu lucrul acesta? Pentru ce să faci pe Israel să păcătuiască astfel?”
- 1 Cronici 21:4 Împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab. Şi Ioab a plecat şi a străbătut tot Israelul, apoi s-a întors la Ierusalim.
- 1 Cronici 21:5 Ioab a dat lui David cartea numărătorii poporului: în tot Israelul erau o mie de mii şi o sută de mii de bărbaţi în stare să scoată sabia, iar în Iuda erau patru sute şaptezeci de mii de bărbaţi în stare să scoată sabia.
- 1 Cronici 21:6 Între ei n-a numărat şi pe Levi şi Beniamin, căci porunca împăratului i se părea o urâciune.
- Ciuma
- 1 Cronici 21:7 Porunca aceasta n-a plăcut lui Dumnezeu, care a lovit pe Israel.
- 1 Cronici 21:8 Şi David a zis lui Dumnezeu: „Am săvârşit un mare păcat făcând lucrul acesta! Acum, iartă fărădelegea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!”
- 1 Cronici 21:9 Domnul a vorbit astfel lui Gad, văzătorul lui David:
- 1 Cronici 21:10 „Du-te şi spune lui David: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Îţi pun înainte trei urgii; alege una din ele, şi te voi lovi cu ea.»’”
- 1 Cronici 21:11 Gad s-a dus la David şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Primeşte:
- 1 Cronici 21:12 sau trei ani de foamete, sau trei luni în timpul cărora să fii nimicit de potrivnicii tăi şi atins de sabia vrăjmaşilor tăi, sau trei zile în timpul cărora sabia Domnului şi ciuma să fie în ţară şi îngerul Domnului să ducă nimicirea în tot ţinutul lui Israel. Vezi acum ce trebuie să răspund Celui ce mă trimite.’”
- 1 Cronici 21:13 David a răspuns lui Gad: „Sunt într-o mare strâmtorare! Să cad în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite, dar să nu cad în mâinile oamenilor!”
- 1 Cronici 21:14 Domnul a trimis ciuma în Israel şi au căzut şaptezeci de mii de oameni din Israel.
- 1 Cronici 21:15 Dumnezeu a trimis un înger la Ierusalim ca să-l nimicească şi, pe când îl nimicea, Domnul S-a uitat şi I-a părut rău de răul acesta, şi a zis îngerului care nimicea: „Destul! Acum, trage-ţi mâna înapoi!” Îngerul Domnului stătea lângă aria lui Ornan, Iebusitul.
- 1 Cronici 21:16 David a ridicat ochii şi a văzut pe îngerul Domnului stând între pământ şi cer şi ţinând în mână sabia scoasă şi întoarsă împotriva Ierusalimului. Atunci, David şi bătrânii, înveliţi cu saci, au căzut cu faţa la pământ.
- 1 Cronici 21:17 Şi David a zis lui Dumnezeu: „Oare n-am poruncit eu numărătoarea poporului? Eu am păcătuit şi am făcut răul acesta, dar oile acestea ce au făcut oare? Doamne, Dumnezeul meu, mâna Ta să fie dar peste mine şi peste casa tatălui meu şi să nu piardă pe poporul Tău!”
- 1 Cronici 21:18 Îngerul Domnului a spus lui Gad să vorbească lui David, să se suie să ridice un altar Domnului în aria lui Ornan, Iebusitul.
- 1 Cronici 21:19 David s-a suit, după cuvântul pe care-l spusese Gad în Numele Domnului.
- 1 Cronici 21:20 Ornan s-a întors şi a văzut îngerul, şi cei patru fii ai lui s-au ascuns împreună cu el: treiera grâul atunci.
- 1 Cronici 21:21 Când a ajuns David la Ornan, Ornan s-a uitat şi a zărit pe David, apoi a ieşit din arie şi s-a închinat înaintea lui David, cu faţa la pământ.
- 1 Cronici 21:22 David a zis lui Ornan: „Dă-mi locul ariei să zidesc în el un altar Domnului; dă-mi-l pe preţul lui în argint, ca să se depărteze urgia de deasupra poporului.”
- 1 Cronici 21:23 Ornan a răspuns lui David: „Ia-l şi să facă domnul meu împăratul ce va crede; iată eu dau boii pentru arderea-de-tot, carele în loc de lemne şi grâul pentru darul de mâncare, toate le dau.”
- 1 Cronici 21:24 Dar împăratul David a zis lui Ornan: „Nu! Vreau să-l cumpăr pe preţul lui în argint, căci nu voi da Domnului ce este al tău şi nu voi aduce o ardere-de-tot care să nu mă coste nimic.”
- 1 Cronici 21:25 Şi David a dat lui Ornan şase sute de sicli de aur pentru locul ariei.
- 1 Cronici 21:26 David a zidit acolo un altar Domnului şi a adus arderi-de-tot şi jertfe de mulţumire. A chemat pe Domnul şi Domnul i-a răspuns prin foc, care s-a coborât din cer pe altarul arderii-de-tot.
- 1 Cronici 21:27 Atunci, Domnul a vorbit îngerului, care şi-a vârât iarăşi sabia în teacă.
- 1 Cronici 21:28 Pe vremea aceasta, David, văzând că Domnul îl ascultase în aria lui Ornan, Iebusitul, aducea jertfe acolo.
- 1 Cronici 21:29 Dar locaşul Domnului, făcut de Moise în pustie, şi altarul arderilor-de-tot erau atunci pe înălţimea Gabaonului.
- 1 Cronici 21:30 David nu putea să meargă înaintea acestui altar să caute pe Dumnezeu, pentru că îl înspăimântase sabia îngerului Domnului.
- 1 Cronici 22:1 Şi David a zis: „Aici să fie Casa Domnului Dumnezeu şi aici să fie altarul arderilor-de-tot pentru Israel.”
- Pregătirile lui David pentru zidirea Templului
- 1 Cronici 22:2 David a strâns pe străinii din ţara lui Israel şi a însărcinat pe cioplitorii de piatră să pregătească pietre cioplite pentru zidirea Casei lui Dumnezeu.
- 1 Cronici 22:3 A pregătit şi fier din belşug pentru cuiele de la aripile uşilor şi pentru scoabe, aramă atât de multă, încât nu puteau s-o numere
- 1 Cronici 22:4 şi lemne de cedru fără număr, căci sidonienii şi tirienii aduseseră lui David lemne de cedru din belşug.
- 1 Cronici 22:5 David zicea: „Fiul meu Solomon este tânăr şi plăpând şi casa care va fi zidită Domnului trebuie să fie de mare faimă şi slavă în toate ţările, de aceea vreau să-i pregătesc cele de trebuinţă pentru zidirea ei.” Şi David a făcut mari pregătiri înainte de moarte.
- Sfaturile date lui Solomon
- 1 Cronici 22:6 David a chemat pe fiul său Solomon şi i-a poruncit să zidească o casă Domnului Dumnezeului lui Israel.
- 1 Cronici 22:7 David a zis lui Solomon: „Fiul meu, aveam de gând să zidesc o casă Numelui Domnului Dumnezeului meu.
- 1 Cronici 22:8 Dar cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ‘Tu ai vărsat mult sânge şi ai făcut mari războaie, de aceea nu vei zidi o casă Numelui Meu, căci ai vărsat înaintea Mea mult sânge pe pământ.
- 1 Cronici 22:9 Iată că ţi se va naşte un fiu, care va fi un om al odihnei şi căruia îi voi da odihnă, izbăvindu-l din mâna tuturor vrăjmaşilor lui de jur împrejur, căci numele lui va fi Solomon (Pace), şi voi aduce peste Israel pacea şi liniştea în timpul vieţii lui.
- 1 Cronici 22:10 El va zidi o casă Numelui Meu. El Îmi va fi fiu şi Eu îi voi fi Tată şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui în Israel.’
- 1 Cronici 22:11 Acum, fiule, Domnul să fie cu tine ca să propăşeşti şi să zideşti Casa Domnului Dumnezeului tău, cum a spus El despre tine!
- 1 Cronici 22:12 Numai să-ţi dea Domnul înţelepciune şi pricepere şi să te facă să domneşti peste Israel în păzirea Legii Domnului Dumnezeului tău!
- 1 Cronici 22:13 Atunci vei propăşi, dacă vei căuta să împlineşti legile şi poruncile pe care le-a dat lui Moise Domnul pentru Israel. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, nu te teme şi nu te înspăimânta.
- 1 Cronici 22:14 Iată, prin străduinţele mele, am pregătit pentru Casa Domnului o sută de mii de talanţi de aur, un milion de talanţi de argint şi o mulţime de aramă şi de fier care nu se poate cântări, căci este foarte mult; am pregătit, de asemenea, lemne şi pietre şi vei mai adăuga şi tu.
- 1 Cronici 22:15 Tu ai la tine un mare număr de lucrători, cioplitori de piatră şi tâmplari, şi oameni îndemânatici în tot felul de lucrări.
- 1 Cronici 22:16 Aurul, argintul, arama şi fierul sunt fără număr. Scoală-te dar şi lucrează şi Domnul să fie cu tine.”
- 1 Cronici 22:17 David a poruncit tuturor căpeteniilor lui Israel să vină în ajutor fiului său Solomon, zicând:
- 1 Cronici 22:18 „Domnul Dumnezeul vostru nu este oare cu voi şi nu v-a dat El odihnă din toate părţile? Căci a dat în mâinile mele pe locuitorii ţării şi ţara este supusă înaintea Domnului şi înaintea poporului Său.
- 1 Cronici 22:19 Puneţi-vă acum inima şi sufletul să caute pe Domnul Dumnezeul vostru; sculaţi-vă şi zidiţi Sfântul Locaş al Domnului Dumnezeu, ca să aduceţi chivotul legământului Domnului şi uneltele închinate lui Dumnezeu în casa care va fi zidită Numelui Domnului.”