- Iacov 3:1 Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră.
- Iacov 3:2 Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.
- Iacov 3:3 De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul.
- Iacov 3:4 Iată, şi corăbiile, cât de mari sunt, şi, măcar că sunt mânate de vânturi iuţi, totuşi sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului.