- Filipeni 2:12 Astfel dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.
- Filipeni 2:13 Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea.
- Filipeni 2:14 Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli,
- Filipeni 2:15 ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume,
- Filipeni 2:16 ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.
- Filipeni 2:17 Şi chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur, şi mă bucur cu voi toţi.
- Filipeni 2:18 Tot aşa şi voi, bucuraţi-vă, şi bucuraţi-vă împreună cu mine.
- Filipeni 2:19 Nădăjduiesc în Domnul Isus să vă trimit în curând pe Timotei, ca să fiu şi eu cu inimă bună când o să am ştiri despre voi.
- Filipeni 2:20 Căci n-am pe nimeni care să-mi împărtăşească simţirile ca el şi să se îngrijească într-adevăr de starea voastră.
- Filipeni 2:21 Ce-i drept, toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos.
- Filipeni 2:22 Ştiţi râvna lui încercată; cum, ca un copil cu tatăl lui, a lucrat ca un rob împreună cu mine pentru înaintarea Evangheliei.
- Filipeni 2:23 Pe el dar nădăjduiesc să vi-l trimit, de îndată ce voi vedea ce întorsătură vor lua lucrurile cu privire la mine.
- Filipeni 2:24 Şi am încredere în Domnul că în curând voi veni şi eu.
- Filipeni 2:25 Am socotit de trebuinţă să vă trimit pe Epafrodit, fratele şi tovarăşul meu de lucru şi de luptă, trimisul şi slujitorul vostru pentru nevoile mele.
- Filipeni 2:26 Căci dorea fierbinte să vă vadă pe toţi şi era foarte mâhnit pentru că aflaserăţi că a fost bolnav.
- Filipeni 2:27 Ce-i drept, a fost bolnav şi foarte aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el. Şi nu numai de el, ci şi de mine, ca să n-am întristare peste întristare.
- Filipeni 2:28 L-am trimis dar cu atât mai în grabă, ca să-l vedeţi şi să vă bucuraţi iarăşi şi să fiu şi eu mai puţin mâhnit.
- Filipeni 2:29 Primiţi-l deci în Domnul, cu toată bucuria şi preţuiţi pe astfel de oameni.
- Filipeni 2:30 Căci pentru lucrul lui Hristos a fost el aproape de moarte şi şi-a pus viaţa în joc, ca să împlinească ce lipsea slujbei voastre pentru mine.