- Iov 38:13 ca să apuce capetele pământului şi să scuture pe cei răi de pe el?
- Iov 38:14 Ca pământul să se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete şi toate lucrurile să se arate îmbrăcate ca în haina lor adevărată?
- Iov 38:15 Pentru ca cei răi să fie lipsiţi de lumina lor şi braţul care se ridică să fie zdrobit?
- Iov 38:16 Ai pătruns tu până la izvoarele mării? Sau te-ai plimbat tu prin fundurile adâncului?
- Iov 38:17 Ţi s-au deschis porţile morţii? Sau ai văzut tu porţile umbrei morţii?