- Pavel nu s-a folosit de dreptul lui
- 1 Corinteni 9:15 Dar eu nu m-am folosit de niciunul din aceste drepturi. Şi nu vă scriu aceste lucruri ca să cer să se facă aşa cu mine, căci aş vrea mai bine să mor decât să-mi ia cineva pricina mea de laudă.
- 1 Corinteni 9:16 Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!
- 1 Corinteni 9:17 Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie, am o răsplată. Chiar dacă-l fac de silă, este o isprăvnicie care mi-a fost încredinţată.
- 1 Corinteni 9:18 Care este atunci răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia pe care o vestesc şi să nu mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie.
- 1 Corinteni 9:19 Căci, măcar că sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi.
- 1 Corinteni 9:20 Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să câştig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca şi când aş fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câştig pe cei ce sunt sub Lege;
- 1 Corinteni 9:21 cu cei ce sunt fără Lege m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos), ca să câştig pe cei fără lege.
- 1 Corinteni 9:22 Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.
- 1 Corinteni 9:23 Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.