- Psalmii 8:3 Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale –, luna şi stelele pe care le-ai făcut,
- Psalmii 8:4 îmi zic: Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?
- Psalmii 8:5 L-ai făcut cu puţin mai prejos decât Dumnezeu şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste.
- Psalmii 8:6 I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui:
- Psalmii 8:7 oile şi boii laolaltă, fiarele câmpului,
- Psalmii 8:8 păsările cerului şi peştii mării, tot ce străbate cărările mărilor.
- Psalmii 8:9 Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul!