- Îngroparea lui Isus
- Ioan 19:38 După aceea, Iosif din Arimateea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat să-i dea voie să ia trupul lui Isus de pe cruce. Pilat i-a dat voie. El a venit deci şi a luat trupul lui Isus.
- Ioan 19:39 Nicodim, care la început se dusese la Isus noaptea, a venit şi el şi a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe.
- Ioan 19:40 Au luat deci trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în fâşii de pânză de in, cu miresme, după cum au obicei iudeii să îngroape.
- Ioan 19:41 În locul unde fusese răstignit Isus, era o grădină; şi în grădină era un mormânt nou, în care nu mai fusese pus nimeni.
- Ioan 19:42 Din pricină că era ziua Pregătirii iudeilor, pentru că mormântul era aproape, au pus acolo pe Isus.
- Învierea lui Isus Hristos
- Ioan 20:1 În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric, şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.
- Ioan 20:2 A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus.”
- Ioan 20:3 Petru şi celălalt ucenic au ieşit şi au plecat spre mormânt.
- Ioan 20:4 Au început să alerge amândoi împreună. Dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru şi a ajuns cel dintâi la mormânt.
- Ioan 20:5 S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, a văzut fâşiile de pânză jos, dar n-a intrat.
- Ioan 20:6 Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză jos.
- Ioan 20:7 Iar ştergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fâşiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc, singur.
- Ioan 20:8 Atunci, celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat şi el; şi a văzut şi a crezut.
- Ioan 20:9 Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învieze din morţi.
- Ioan 20:10 Apoi, ucenicii s-au întors acasă.