- 2 Cronici 20:13 Tot Iuda stătea în picioare înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele şi fiii lor.
- 2 Cronici 20:14 Atunci, Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, Levitul, dintre fiii lui Asaf.
- 2 Cronici 20:15 Şi Iahaziel a zis: „Ascultaţi, tot Iuda şi locuitorii din Ierusalim, şi tu, împărate Iosafat! Aşa vă vorbeşte Domnul: ‘Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.
- 2 Cronici 20:16 Mâine coborâţi-vă împotriva lor. Ei se vor sui pe dealul Ţiţ şi-i veţi găsi la capătul văii, în faţa pustiei Ieruel.
- 2 Cronici 20:17 Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta; aşezaţi-vă, staţi acolo şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul. Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi; mâine, ieşiţi-le înainte, şi Domnul va fi cu voi!’”
- 2 Cronici 20:18 Iosafat s-a plecat cu faţa la pământ şi tot Iuda şi locuitorii Ierusalimului s-au aruncat înaintea Domnului să se închine înaintea Lui.
- 2 Cronici 20:19 Leviţii dintre fiii chehatiţilor şi dintre fiii coreiţilor s-au sculat şi au lăudat cu glas tare şi puternic pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
- 2 Cronici 20:20 A doua zi, au pornit dis-de-dimineaţă spre pustia Tecoa. La plecarea lor, Iosafat a venit şi a zis: „Ascultaţi-mă, Iuda şi locuitorii Ierusalimului! Încredeţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în prorocii Lui, şi veţi izbuti.”
- 2 Cronici 20:21 Apoi, în învoire cu poporul, a numit nişte cântăreţi care, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte şi mergând înaintea oştirii, lăudau pe Domnul şi ziceau: „Lăudaţi pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veac!”
- 2 Cronici 20:22 În clipa când au început cântările şi laudele, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi.