- Matei 14:3 Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temniţă din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip;
- Matei 14:4 pentru că Ioan îi zicea: „Nu-ţi este îngăduit s-o ai de nevastă.”
- Matei 14:5 Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de norod, pentru că norodul privea pe Ioan ca pe un proroc.
- Matei 14:6 Dar, când se prăznuia ziua naşterii lui Irod, fata Irodiadei a jucat înaintea oaspeţilor şi a plăcut lui Irod.
- Matei 14:7 De aceea i-a făgăduit cu jurământ că îi va da orice va cere.
- Matei 14:8 Îndemnată de mama sa, ea a zis: „Dă-mi aici, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!”
- Matei 14:9 Împăratul s-a întristat, dar, din pricina jurămintelor sale şi de ochii celor ce şedeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea.
- Matei 14:10 Şi a trimis să taie capul lui Ioan în temniţă.
- Matei 14:11 Capul a fost adus într-o farfurie şi dat fetei, care l-a dus la mama sa.