- Propovăduirea lui Ioan Botezătorul
- Luca 3:1 În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar – pe când Pilat din Pont era dregător în Iudeea; Irod, cârmuitor al Galileii; Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei şi al Trahonitei; Lisania, cârmuitor al Abilenei;
- Luca 3:2 şi în zilele marilor preoţi Ana şi Caiafa –, Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie.
- Luca 3:3 Şi Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului şi propovăduia botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor,
- Luca 3:4 după cum este scris în cartea cuvintelor prorocului Isaia: „Iată glasul celui ce strigă în pustie: ‘Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.
- Luca 3:5 Orice vale va fi astupată, orice munte şi orice deal vor fi prefăcute în loc neted; căile strâmbe vor fi îndreptate şi drumurile zgrunţuroase vor fi netezite.
- Luca 3:6 Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.’”