- Eclesiastul 1:2 O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.
- Eclesiastul 1:3 Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare?
- Eclesiastul 1:4 Un neam trece, altul vine şi pământul rămâne veşnic în picioare.
- Eclesiastul 1:5 Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.
- Eclesiastul 1:6 Vântul suflă spre miazăzi şi se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăşi se întoarce şi începe din nou aceleaşi rotituri.
- Eclesiastul 1:7 Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo.
- Eclesiastul 1:8 Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind şi urechea nu oboseşte auzind.
- Eclesiastul 1:9 Ce a fost va mai fi şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.
- Eclesiastul 1:10 Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.
- Eclesiastul 1:11 Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu.
- Deşertăciunea tuturor lucrurilor
- Eclesiastul 1:12 Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim.
- Eclesiastul 1:13 Mi-am pus inima să cercetez şi să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
- Eclesiastul 1:14 Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt!
- Eclesiastul 1:15 Ce este strâmb nu se poate îndrepta şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr.
- Eclesiastul 1:16 Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă.”
- Eclesiastul 1:17 Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vânt.
- Eclesiastul 1:18 Căci unde este multă înţelepciune, este şi mult necaz, şi cine ştie multe are şi multă durere.
- Eclesiastul 2:1 Am zis inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie şi gustă fericirea.” Dar iată că şi aceasta este o deşertăciune.
- Eclesiastul 2:2 Am zis râsului: „Eşti o nebunie!” şi veseliei: „Ce te înşeli degeaba?”
- Eclesiastul 2:3 Am hotărât în inima mea să-mi veselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cârmui cu înţelepciune, şi să stăruiesc astfel în nebunie până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în tot timpul vieţii lor.
- Eclesiastul 2:4 Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii,
- Eclesiastul 2:5 mi-am făcut grădini şi livezi de pomi şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori.
- Eclesiastul 2:6 Mi-am făcut iazuri ca să ud dumbrava unde cresc copacii.
- Eclesiastul 2:7 Am cumpărat robi şi roabe şi am avut copii de casă; am avut cirezi de boi şi turme de oi mai mult decât toţi cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim.
- Eclesiastul 2:8 Mi-am strâns argint şi aur, şi bogăţii ca de împăraţi şi ţări. Mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe şi desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei.
- Eclesiastul 2:9 Am ajuns mare, mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea.
- Eclesiastul 2:10 Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea.
- Eclesiastul 2:11 Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt şi că nu este nimic trainic sub soare.
- Eclesiastul 2:12 Atunci mi-am întors privirile spre înţelepciune, prostie şi nebunie. – Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceea ce s-a făcut şi mai înainte. –
- Eclesiastul 2:13 Şi am văzut că înţelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decât întunericul.
- Eclesiastul 2:14 Înţeleptul îşi are ochii în cap, iar nebunul umblă în întuneric. Dar am băgat de seamă că şi unul, şi altul au aceeaşi soartă.
Eclesiastul - Sesiunea 01
Referințe
Pentru a descărca resursa bifați căsuța și apăsați "Trimite"
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
- Descărcări: 133
- Ascultări: 719
Romani 1:4 iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor, adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,