- Judecatorii 16:18 Dalila, văzând că îşi deschisese toată inima faţă de ea, a trimis să cheme pe domnitorii filistenilor şi a pus să le spună: „Suiţi-vă de data aceasta, căci mi-a deschis toată inima lui.” Şi domnitorii filistenilor s-au suit la ea şi au adus argintul în mâini.
- Judecatorii 16:19 Ea l-a adormit pe genunchii ei. Şi, chemând un om, a ras cele şapte şuviţe de pe capul lui Samson şi a început astfel să-l slăbească. El şi-a pierdut puterea.
- Judecatorii 16:20 Atunci, ea a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Şi el s-a trezit din somn şi a zis: „Voi face ca şi mai înainte şi mă voi scutura.” Nu ştia că Domnul Se depărtase de el.
- Judecatorii 16:21 Filistenii l-au apucat şi i-au scos ochii; l-au coborât la Gaza şi l-au legat cu nişte lanţuri de aramă. El învârtea la râşniţă în temniţă.
- Răzbunarea şi moartea lui Samson
- Judecatorii 16:22 Dar părul capului lui a început iarăşi să crească după ce fusese ras.
- Judecatorii 16:23 Şi domnitorii filistenilor s-au strâns ca să aducă o mare jertfă dumnezeului lor Dagon şi ca să se veselească. Ei ziceau: „Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe Samson, vrăjmaşul nostru.”
- Judecatorii 16:24 Şi, când l-a văzut poporul, au lăudat pe dumnezeul lor, zicând: „Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe vrăjmaşul nostru, pe acela care ne pustia ţara şi ne înmulţea morţii.”
- Judecatorii 16:25 În bucuria inimii lor, au zis: „Chemaţi pe Samson, ca să ne desfăteze!” Au scos pe Samson din temniţă şi el a jucat înaintea lor. L-au aşezat între stâlpi.
- Judecatorii 16:26 Şi Samson a zis tânărului care-l ţinea de mână: „Lasă-mă ca să mă pot atinge de stâlpii pe care se reazemă casa şi să mă reazem de ei.”
- Judecatorii 16:27 Casa era plină de bărbaţi şi de femei; toţi domnitorii filistenilor erau acolo şi pe acoperiş erau aproape trei mii de inşi, bărbaţi şi femei, care priveau la Samson cum juca.
- Judecatorii 16:28 Atunci Samson a strigat către Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeule, adu-Ţi aminte de mine, Te rog; Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta şi, cu o singură lovitură, să mă răzbun pe filisteni pentru cei doi ochi ai mei!”
- Judecatorii 16:29 Şi Samson a îmbrăţişat amândoi stâlpii de la mijloc pe care se sprijinea casa şi s-a rezemat de ei; unul era la dreapta lui şi altul, la stânga.
- Judecatorii 16:30 Samson a zis: „Să mor împreună cu filistenii!” S-a plecat cu toată puterea, şi casa a căzut peste domnitori şi peste tot poporul care era acolo. Cei pe care i-a prăpădit la moartea lui au fost mai mulţi decât cei pe care-i omorâse în timpul vieţii.
- Judecatorii 16:31 Fraţii lui şi toată casa tatălui său s-au coborât şi l-au luat. Când s-au suit înapoi, l-au îngropat între Ţorea şi Eştaol, în mormântul tatălui său Manoah. El fusese judecător în Israel douăzeci de ani.