- Trecerea Iordanului
- Iosua 3:1 Iosua, sculându-se dis-de-dimineaţă, a pornit din Sitim cu toţi copiii lui Israel. Au ajuns la Iordan şi au rămas acolo peste noapte, înainte de a trece.
- Iosua 3:2 După trei zile, căpeteniile oastei au trecut prin tabără
- Iosua 3:3 şi au dat poporului următoarea poruncă: „Când veţi vedea chivotul legământului Domnului Dumnezeului vostru dus de preoţi, care sunt din neamul leviţilor, să plecaţi din locul în care sunteţi şi să porniţi după el.
- Iosua 3:4 Dar între voi şi el să fie o depărtare de aproape două mii de coţi; să nu vă apropiaţi de el. El vă va arăta drumul pe care trebuie să-l urmaţi, căci n-aţi mai trecut pe drumul acesta.”