- Geneza 6:5 Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.
- Geneza 6:6 I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui.
- Geneza 6:7 Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului, căci Îmi pare rău că i-am făcut.”
- Noe
- Geneza 6:8 Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului.
- Geneza 6:9 Iată care sunt urmaşii lui Noe.Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.
- Geneza 6:10 Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.
- Geneza 6:11 Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu; pământul era plin de silnicie.
- Geneza 6:12 Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat, căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ.
- Geneza 6:13 Atunci, Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul.
- Geneza 6:14 Fă-ţi o corabie din lemn de gofer (chiparos); corabia aceasta s-o împarţi în cămăruţe şi s-o tencuieşti cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară.