- A TREIA EPISTOLĂ A LUI IOAN
- 3 Ioan 1:1 Prezbiterul către preaiubitul Gaius, pe care-l iubesc în adevăr.
- 3 Ioan 1:1 Sau: bătrânul.
- 3 Ioan 1:2 Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău.
- 3 Ioan 1:3 A fost o mare bucurie pentru mine când au venit fraţii şi au mărturisit că eşti credincios adevărului şi că umbli în adevăr.
- 3 Ioan 1:4 Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr.
- 3 Ioan 1:5 Preaiubitule, tu lucrezi cu credincioşie în tot ce faci pentru fraţi şi pentru străini totodată.
- 3 Ioan 1:6 Ei au mărturisit despre dragostea ta înaintea Bisericii. Vei face bine să îngrijeşti de călătoria lor într-un chip vrednic de Dumnezeu,
- 3 Ioan 1:7 căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui, fără să primească ceva de la neamuri.
- 3 Ioan 1:8 Este datoria noastră dar să primim bine pe astfel de oameni, ca să lucrăm împreună cu adevărul.