- David împărat peste tot Israelul
- 2 Samuel 5:1 Toate seminţiile lui Israel au venit la David, în Hebron, şi au zis: „Iată că noi suntem os din oasele tale şi carne din carnea ta.
- 2 Samuel 5:2 Chiar odinioară, când Saul era împăratul nostru, tu povăţuiai şi strângeai pe Israel. Domnul ţi-a zis: ‘Tu vei paşte pe poporul Meu Israel şi vei fi căpetenia lui Israel.’”
- 2 Samuel 5:3 Astfel, toţi bătrânii lui Israel au venit la împărat, în Hebron, şi împăratul David a făcut legământ cu ei la Hebron, înaintea Domnului. Şi au uns pe David împărat peste Israel.
- 2 Samuel 5:4 David era în vârstă de treizeci de ani când s-a făcut împărat şi a domnit patruzeci de ani.