- 2 Corinteni 2:1 Am hotărât dar în mine să nu mă întorc la voi cu întristare.
- 2 Corinteni 2:2 Căci, dacă vă întristez, de la cine să mă aştept la bucurie, dacă nu de la cel întristat de mine?
- 2 Corinteni 2:3 Şi v-am scris cum v-am scris, ca, la venirea mea, să n-am întristare din partea celor ce trebuiau să-mi facă bucurie şi sunt încredinţat, cu privire la voi toţi, că bucuria mea este bucuria voastră a tuturor.
- 2 Corinteni 2:4 V-am scris cu multă mâhnire şi strângere de inimă, cu ochii scăldaţi în lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să vedeţi dragostea nespus de mare pe care o am faţă de voi.
- Iertarea celui pedepsit
- 2 Corinteni 2:5 Dacă a fost cineva o pricină de întristare, nu m-a întristat numai pe mine, ci pe voi toţi; cel puţin în parte, ca să nu spun prea mult.
- 2 Corinteni 2:6 Este destul pentru omul acesta pedeapsa care i-a fost dată de cei mai mulţi;
- 2 Corinteni 2:7 aşa că acum este mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie doborât de prea multă mâhnire.
- 2 Corinteni 2:8 De aceea, vă rog să vă arătaţi iarăşi dragostea faţă de el,
- 2 Corinteni 2:9 căci v-am scris şi cu gândul ca să vă pun la încercare şi să văd dacă sunteţi ascultători în totul.
- 2 Corinteni 2:10 Dar pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu. În adevăr, ce am iertat eu – dacă am iertat ceva – am iertat pentru voi, în faţa lui Hristos,
- 2 Corinteni 2:11 ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi, căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui.
- 2 Corinteni 2:12 Când am ajuns la Troa pentru Evanghelia lui Hristos, măcar că mi se deschisese acolo o uşă în Domnul,
- 2 Corinteni 2:13 n-am avut linişte în duhul meu, fiindcă n-am găsit pe fratele meu Tit; de aceea mi-am luat ziua bună de la fraţi şi am plecat în Macedonia.
- Slujba apostolului
- 2 Corinteni 2:14 Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.
- 2 Corinteni 2:15 În adevăr, noi suntem înaintea lui Dumnezeu o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării:
- 2 Corinteni 2:16 pentru aceştia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă. Şi cine este de ajuns pentru aceste lucruri?
- 2 Corinteni 2:17 Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi, ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.