- Binecuvântarea dată de Iacov fiilor săi
- Geneza 49:1 Iacov a chemat pe fiii săi şi a zis: „Strângeţi-vă şi vă voi vesti ce vi se va întâmpla în vremurile care vor veni.
- Geneza 49:2 Strângeţi-vă şi ascultaţi, fii ai lui Iacov! Ascultaţi pe tatăl vostru Israel!
- Geneza 49:3 Ruben, tu, întâiul meu născut, Puterea mea şi pârga tăriei mele, Întâiul în vrednicie şi întâiul în putere,
- Geneza 49:4 Năvalnic ca apele – tu nu vei mai avea întâietatea! Căci te-ai suit în patul tatălui tău, Mi-ai spurcat patul suindu-te în el.
- Geneza 49:5 Simeon şi Levi sunt fraţi; Săbiile lor sunt nişte unelte de silnicie.
- Geneza 49:6 Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, Nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci, în mânia lor, au ucis oameni Şi, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor.
- Geneza 49:7 Blestemată să fie mânia lor, pentru că a fost prea turbată, Şi furia lor, căci a fost prea sălbatică! Îi voi împărţi în Iacov Şi-i voi risipi în Israel.
- Geneza 49:8 Iudo, tu vei primi laudele fraţilor tăi. Mâna ta va apuca de ceafă pe vrăjmaşii tăi. Fiii tatălui tău se vor închina până la pământ înaintea ta.
- Geneza 49:9 Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors de la măcel, fiule! Iuda îşi pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu, Ca o leoaică: cine-l va scula?
- Geneza 49:10 Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, Nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, Până va veni Şilo, Şi de El vor asculta popoarele.
- Geneza 49:10 Adică: Mesia.
- Geneza 49:11 El îşi leagă măgarul de viţă Şi de cel mai bun butuc de viţă mânzul măgăriţei lui; Îşi spală haina în vin Şi mantaua în sângele strugurilor.
- Geneza 49:12 Are ochii roşii de vin Şi dinţii albi de lapte.
- Geneza 49:13 Zabulon va locui pe ţărmul mărilor, Lângă limanul corăbiilor, Şi hotarul lui se va întinde înspre Sidon.
- Geneza 49:14 Isahar este un măgar osos, Care se culcă în grajduri.
- Geneza 49:15 Vede că locul unde se odihneşte este plăcut Şi că ţinutul lui este măreţ; Îşi pleacă umărul sub povară Şi se supune birului.
- Geneza 49:16 Dan va judeca pe poporul său, Ca una din seminţiile lui Israel.
- Geneza 49:17 Dan va fi un şarpe pe drum, O năpârcă pe cărare, Muşcând călcâiele calului, Făcând să cadă călăreţul pe spate.
- Geneza 49:18 În ajutorul Tău nădăjduiesc, Doamne!
- Geneza 49:19 Peste Gad vor da iureş cete înarmate, Dar şi el va da iureş peste ele şi le va urmări.
- Geneza 49:20 Aşer dă o hrană minunată; El va da bucate alese împăraţilor.
- Geneza 49:21 Neftali este o cerboaică slobodă, Rosteşte cuvinte frumoase.
- Geneza 49:22 Iosif este vlăstarul unui pom roditor, Vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor; Ramurile lui se înalţă deasupra zidului.
- Geneza 49:23 Arcaşii l-au aţâţat, au aruncat săgeţi Şi l-au urmărit cu ura lor.
- Geneza 49:24 Dar arcul lui a rămas tare Şi mâinile lui au fost întărite De mâinile Puternicului lui Iacov: Şi a ajuns astfel păstorul, stânca lui Israel.
- Geneza 49:25 Aceasta este lucrarea Dumnezeului tatălui tău, care te va ajuta; Aceasta este lucrarea Celui Atotputernic, care te va binecuvânta Cu binecuvântările cerurilor de sus, Cu binecuvântările apelor de jos, Cu binecuvântările ţâţelor şi ale pântecelui mamei.
- Geneza 49:26 Binecuvântările tatălui tău Întrec binecuvântările părinţilor mei şi se înalţă Până în creştetul dealurilor veşnice: Ele să vină peste capul lui Iosif, Peste creştetul capului domnului fraţilor săi!
- Geneza 49:27 Beniamin este un lup care sfâşie; Dimineaţa mănâncă prada, Iar seara împarte prada răpită.”
- Geneza 49:28 Aceştia sunt toţi cei ce alcătuiesc cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi acestea sunt lucrurile pe care li le-a spus tatăl lor când i-a binecuvântat. I-a binecuvântat pe fiecare cu o binecuvântare deosebită.
- Moartea lui Iacov
- Geneza 49:29 Apoi le-a dat porunca următoare: „Eu am să fiu adăugat la poporul meu, deci să mă îngropaţi împreună cu părinţii mei, în peştera care este în ogorul hetitului Efron,
- Geneza 49:30 în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, în ţara Canaan. Acesta este ogorul pe care l-a cumpărat Avraam de la hetitul Efron ca moşie de înmormântare.
- Geneza 49:31 Acolo au îngropat pe Avraam şi pe Sara, nevasta lui; acolo au îngropat pe Isaac şi pe Rebeca, nevasta lui, şi acolo am îngropat eu pe Lea.
- Geneza 49:32 Ogorul şi peştera care se află acolo au fost cumpărate de la fiii lui Het.”
- Geneza 49:33 Când a isprăvit Iacov de dat porunci fiilor săi, şi-a tras picioarele în pat, şi-a dat duhul şi a fost adăugat la poporul său.