- Evrei 11:33 Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
- Evrei 11:34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
- Evrei 11:35 Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea şi au fost chinuiţi.
- Evrei 11:36 Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare,
- Evrei 11:37 au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu fierăstrăul, chinuiţi, au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi –
- Evrei 11:38 ei, de care lumea nu era vrednică –, au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.