- Daniel 4:29 După douăsprezece luni, pe când se plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon,
- Daniel 4:30 împăratul a luat cuvântul şi a zis: ‘Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?’
- Daniel 4:31 Nu se sfârşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s-a coborât din cer şi a zis: ‘Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia!
- Daniel 4:32 Te vor izgoni din mijlocul oamenilor şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi şi vor trece peste tine şapte vremuri până vei recunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!’
- Daniel 4:33 Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului până i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile ca ghearele păsărilor.
- Daniel 4:34 După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte veşnic, Acela a cărui stăpânire este veşnică şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam.
- Daniel 4:35 Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului şi nimeni nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: ‘Ce faci?’
- Daniel 4:36 În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii şi mai-marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăşi peste împărăţia mea şi puterea mea a crescut.
- Daniel 4:37 Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!”