024 - Iov 27-31 - Invocarea lui Dumnezeu (finală) [CM]

Autor: Corneliu Marcu | Album: Iov | Tematica: Cărțile bibliei
in 12/11/2021

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 0/10 X

Referințe

Iov 27:1-31:40

Cel din urmă răspuns al lui Iov
Iov 27:1 Iov a luat din nou cuvântul, a vorbit în pilde şi a zis:
Iov 27:2 „Viu este Dumnezeu, care nu-mi dă dreptate! Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăşte viaţa,
Iov 27:3 că, atâta vreme cât voi avea suflet şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele,
Iov 27:4 buzele mele nu vor rosti nimic nedrept, limba mea nu va spune nimic neadevărat.
Iov 27:5 Departe de mine gândul să vă dau dreptate! Până la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăţia.
Iov 27:6 Ţin să-mi scot dreptatea şi nu voi slăbi; inima nu mă mustră pentru niciuna din zilele mele.
Iov 27:7 Vrăjmaşul meu să fie ca cel rău şi potrivnicul meu, ca cel nelegiuit!
Iov 27:8 Ce nădejde-i mai rămâne celui nelegiuit când îi taie Dumnezeu firul vieţii, când îi ia sufletul?
Iov 27:9 Îi ascultă Dumnezeu strigătele când vine strâmtorarea peste el?
Iov 27:10 Este Cel Atotputernic desfătarea lui? Înalţă el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu?
Iov 27:11 Vă voi învăţa căile lui Dumnezeu, nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.
Iov 27:12 Dar voi le cunoaşteţi şi sunteţi de acelaşi gând; pentru ce dar vorbiţi aşa de prosteşte?
Iov 27:13 Iată soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, moştenirea pe care o hotărăşte Cel Atotputernic celui nelegiuit.
Iov 27:14 Dacă are mulţi fii, îi are pentru sabie şi odraslele lui duc lipsă de pâine.
Iov 27:15 Cei ce scapă din ai lui sunt îngropaţi de ciumă, şi văduvele lor nu-i plâng.
Iov 27:16 Dacă strânge argint ca ţărâna, dacă îngrămădeşte haine ca noroiul,
Iov 27:17 el le strânge, dar cel fără vină se îmbracă în ele şi de argintul lui omul fără prihană are parte.
Iov 27:18 Casa lui este ca aceea pe care o zideşte molia, ca o colibă pe care şi-o face un străjer.
Iov 27:19 Se culcă bogat şi moare despuiat; deschide ochii şi totul a pierit.
Iov 27:20 Îl apucă groaza ca nişte ape şi noaptea îl ia vârtejul.
Iov 27:21 Vântul de răsărit îl ia şi se duce; îl smulge cu putere din locuinţa lui.
Iov 27:22 Dumnezeu aruncă fără milă săgeţi împotriva lui, şi cel rău ar vrea să fugă, să scape de ele.
Iov 27:23 Oamenii bat din palme la căderea lui şi-l fluieră la plecarea din locul lui.
Iov 28:1 Argintul are o mină de unde se scoate şi aurul are un loc de unde este scos ca să fie curăţit.
Iov 28:2 Fierul se scoate din pământ şi piatra se topeşte ca să dea arama.
Iov 28:3 Omul pune capăt întunericului, cercetează, până în ţinuturile cele mai adânci, pietrele ascunse în negura şi în umbra morţii.
Iov 28:3 Cu ajutorul felinarului de care se slujesc minerii.
Iov 28:4 Sapă o fântână departe de locurile locuite; picioarele nu-i mai sunt de ajutor, stă atârnat şi se clatină, departe de locuinţele omeneşti.
Iov 28:4 Zugrăvirea lucrătorilor atârnaţi de funii.
Iov 28:5 Pământul, de unde iese pâinea, este răscolit înăuntrul lui ca de foc;
Iov 28:6 pietrele lui cuprind safir şi în el se găseşte pulbere de aur.
Iov 28:7 Pasărea de pradă nu-i cunoaşte cărarea. Ochiul vulturului n-a zărit-o,
Iov 28:8 cele mai trufaşe dobitoace n-au călcat pe ea şi leul n-a trecut niciodată pe ea.
Iov 28:9 Omul îşi pune mâna pe stânca de cremene şi răstoarnă munţii din rădăcină.
Iov 28:10 Sapă şanţuri în stânci şi ochiul lui priveşte tot ce este de preţ în ele.
Iov 28:11 Opreşte curgerea apelor şi scoate la lumină ce este ascuns.
Iov 28:12 Dar înţelepciunea unde se găseşte? Unde este locuinţa priceperii?
Iov 28:13 Omul nu-i cunoaşte preţul, ea nu se găseşte în pământul celor vii.
Iov 28:14 Adâncul zice: ‘Nu este în mine’, şi marea zice: ‘Nu este la mine.’
Iov 28:15 Ea nu se dă în schimbul aurului curat, nu se cumpără cântărindu-se cu argint;
Iov 28:16 nu se cântăreşte pe aurul din Ofir, nici pe onixul cel scump, nici pe safir.
Iov 28:17 Nu se poate asemăna cu aurul, nici cu diamantul, nu se poate schimba cu un vas de aur ales.
Iov 28:18 Mărgeanul şi cristalul nu sunt nimic pe lângă ea: înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele.
Iov 28:19 Topazul din Etiopia nu este ca ea şi aurul curat nu se cumpăneşte cu ea.
Iov 28:20 De unde vine atunci înţelepciunea? Unde este locuinţa priceperii?
Iov 28:21 Este ascunsă de ochii tuturor celor vii, este ascunsă de păsările cerului.
Iov 28:22 Adâncul şi moartea zic: ‘Noi am auzit vorbindu-se de ea.’
Iov 28:23 Dumnezeu îi ştie drumul, El îi cunoaşte locuinţa.
Iov 28:24 Căci El vede până la marginile pământului, zăreşte totul sub ceruri.
Iov 28:25 Când a rânduit greutatea vântului şi când a hotărât măsura apelor,
Iov 28:26 când a dat legi ploii şi când a însemnat drumul fulgerului şi tunetului,
Iov 28:27 atunci a văzut înţelepciunea şi a arătat-o, i-a pus temeliile şi a pus-o la încercare.
Iov 28:28 Apoi a zis omului: ‘Iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău este pricepere.’”
Iov, mai înainte
Iov 29:1 Iov a luat din nou cuvântul în pilde şi a zis:
Iov 29:2 „O, cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,
Iov 29:3 când candela Lui strălucea deasupra capului meu şi lumina Lui mă călăuzea în întuneric!
Iov 29:4 Cum nu sunt ca în zilele puterii mele, când Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,
Iov 29:5 când Cel Atotputernic încă era cu mine şi când copiii mei stăteau în jurul meu;
Iov 29:6 când mi se scăldau paşii în smântână şi stânca vărsa lângă mine pâraie de untdelemn!
Iov 29:7 Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,
Iov 29:8 tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrânii se sculau şi stăteau în picioare.
Iov 29:9 Mai-marii îşi opreau cuvântările şi îşi puneau mâna la gură.
Iov 29:10 Glasul căpeteniilor tăcea şi li se lipea limba de cerul gurii.
Iov 29:11 Urechea care mă auzea mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.
Iov 29:12 Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor şi pe orfanul lipsit de sprijin.
Iov 29:13 Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.
Iov 29:14 Mă îmbrăcam cu dreptatea şi-i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.
Iov 29:15 Orbului îi eram ochi şi şchiopului, picior.
Iov 29:16 Celor nenorociţi le eram tată şi cercetam pricina celui necunoscut.
Iov 29:17 Rupeam falca celui nedrept şi-i smulgeam prada din dinţi.
Iov 29:18 Atunci ziceam: ‘În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.
Iov 29:19 Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.
Iov 29:20 Slava mea va înverzi neîncetat şi arcul îmi va întineri în mână.’
Iov 29:21 Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.
Iov 29:22 După cuvântările mele, niciunul nu răspundea şi cuvântul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.
Iov 29:23 Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.
Iov 29:24 Când li se înmuia inima, le zâmbeam şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.
Iov 29:25 Îmi plăcea să mă duc la ei şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mângâietor lângă nişte întristaţi.
Iov 30:1 Şi acum!… Am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine, pe ai căror părinţi nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.
Iov 30:2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor, când ei nu erau în stare să ajungă la bătrâneţe?
Iov 30:3 Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.
Iov 30:4 Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei şi n-au ca pâine decât rădăcina de bucsău.
Iov 30:5 Sunt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.
Iov 30:6 Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pământului şi în stânci.
Iov 30:7 Urlă printre tufişuri şi se adună sub mărăcini.
Iov 30:8 Fiinţe mârşave şi dispreţuite, sunt izgoniţi din ţară.
Iov 30:9 Şi acum, astfel de oameni mă pun în cântecele lor, am ajuns de batjocura lor.
Iov 30:10 Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.
Iov 30:11 Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frâu înaintea mea.
Iov 30:12 Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea şi îmi împing picioarele şi îşi croiesc cărări împotriva mea, ca să mă piardă.
Iov 30:13 Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
Iov 30:14 Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.
Iov 30:15 Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vânt, ca un nor a trecut fericirea mea.
Iov 30:16 Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine şi m-au apucat zilele suferinţei.
Iov 30:17 Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.
Iov 30:18 De tăria suferinţei, haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.
Iov 30:19 Dumnezeu m-a aruncat în noroi şi am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.
Iov 30:20 Strig către Tine şi nu-mi răspunzi; stau în picioare şi nu mă vezi.
Iov 30:21 Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mâinii Tale.
Iov 30:22 Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.
Iov 30:23 Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întâlnesc toţi cei vii.
Iov 30:24 Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mâinile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?
Iov 30:25 Nu plângeam eu pe cel amărât? N-avea inima mea milă de cel lipsit?
Iov 30:26 Mă aşteptam la fericire, şi, când colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi, când colo, a venit întunericul.
Iov 30:27 Îmi fierb măruntaiele fără încetare, m-au apucat zilele de durere.
Iov 30:28 Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare şi strig după ajutor.
Iov 30:29 Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.
Iov 30:30 Pielea mi se înnegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.
Iov 30:31 Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale şi cavalul meu scoate sunete plângătoare.
Iov 31:1 Făcusem un legământ cu ochii mei, şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare.
Iov 31:2 Dar ce soartă mi-a păstrat Dumnezeu de sus? Ce moştenire mi-a trimis Cel Atotputernic din ceruri?
Iov 31:3 Pieirea nu-i oare pentru cel rău şi nenorocirea pentru cei ce fac fărădelege?
Iov 31:4 N-a cunoscut Dumnezeu căile mele? Nu mi-a numărat El toţi paşii mei?
Iov 31:5 Dacă am umblat cu minciuna, dacă mi-a alergat piciorul după înşelăciune,
Iov 31:6 să mă cântărească Dumnezeu în cumpăna celor fără prihană, şi-mi va vedea neprihănirea!
Iov 31:7 De mi s-a abătut pasul de pe calea cea dreaptă, de mi-a urmat inima ochii, de s-a lipit vreo întinăciune de mâinile mele,
Iov 31:8 atunci eu să semăn, şi altul să secere şi odraslele mele să fie dezrădăcinate!
Iov 31:9 Dacă mi-a fost amăgită inima de vreo femeie, dacă am pândit la uşa aproapelui meu,
Iov 31:10 atunci nevastă-mea să macine pentru altul şi s-o necinstească alţii!
Iov 31:11 Căci aceasta ar fi fost o nelegiuire, o fărădelege vrednică să fie pedepsită de judecători,
Iov 31:12 un foc care mistuie până la nimicire şi care mi-ar fi prăpădit toată bogăţia.
Iov 31:13 De aş fi nesocotit dreptul slugii sau slujnicei mele când se certa cu mine,
Iov 31:14 ce aş putea să fac când Se ridică Dumnezeu? Ce aş putea răspunde când pedepseşte El?
Iov 31:15 Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele nu l-a făcut şi pe el? Oare nu ne-a întocmit acelaşi Dumnezeu în pântecele mamei?
Iov 31:16 Dacă n-am dat săracilor ce-mi cereau, dacă am făcut să se topească de plâns ochii văduvei,
Iov 31:17 dacă mi-am mâncat singur pâinea, fără ca orfanul să fi avut şi el partea lui din ea,
Iov 31:18 eu, care din tinereţe l-am crescut ca un tată, eu, care de la naştere am sprijinit pe văduvă;
Iov 31:19 dacă am văzut pe cel nenorocit ducând lipsă de haine, pe cel lipsit neavând învelitoare,
Iov 31:20 fără ca inima lui să mă fi binecuvântat, fără să fi fost încălzit de lâna mieilor mei;
Iov 31:21 dacă am ridicat mâna împotriva orfanului, pentru că mă simţeam sprijinit de judecători,
Iov 31:22 atunci să mi se dezlipească umărul de la încheietură, să-mi cadă braţul şi să se sfărâme!
Iov 31:23 Căci mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu şi nu puteam lucra astfel din pricina măreţiei Lui.
Iov 31:24 Dacă mi-am pus încrederea în aur, dacă am zis aurului: ‘Tu eşti nădejdea mea’,
Iov 31:25 dacă m-am îngâmfat de mărimea averilor mele, de mulţimea bogăţiilor pe care le dobândisem,
Iov 31:26 dacă am privit soarele când strălucea, luna când înainta măreaţă
Iov 31:27 şi dacă mi s-a lăsat amăgită inima în taină, dacă le-am aruncat sărutări, ducându-mi mâna la gură –
Iov 31:27 Sărutări, în semn de închinare.
Iov 31:28 şi aceasta este tot o fărădelege care trebuie pedepsită de judecători, căci m-aş fi lepădat de Dumnezeul cel de sus –,
Iov 31:29 dacă m-am bucurat de nenorocirea vrăjmaşului meu, dacă am sărit de bucurie când l-a atins nenorocirea,
Iov 31:30 eu, care n-am dat voie limbii mele să păcătuiască, să-i ceară moartea cu blestem,
Iov 31:31 dacă nu ziceau oamenii din cortul meu: ‘Unde este cel ce nu s-a săturat din carnea lui?’,
Iov 31:32 dacă petrecea străinul noaptea afară, dacă nu mi-aş fi deschis uşa să intre călătorul,
Iov 31:33 dacă mi-am ascuns fărădelegile, ca oamenii, şi mi-am închis nelegiuirile în sân,
Iov 31:33 Sau: ca Adam.
Iov 31:34 pentru că mă temeam de mulţime, pentru că mă temeam de dispreţul familiilor, ţinându-mă deoparte şi necutezând să-mi trec pragul…
Iov 31:35 O, de aş găsi pe cineva să m-asculte! Iată apărarea mea, iscălită de mine: să-mi răspundă Cel Atotputernic! Cine-mi va da plângerea iscălită de potrivnicul meu?
Iov 31:36 Ca să-i port scrisoarea pe umăr, s-o leg de fruntea mea ca o cunună;
Iov 31:37 să-i dau socoteală de toţi paşii mei, să mă apropii de el ca un domn.
Iov 31:38 Dacă pământul meu strigă împotriva mea şi dacă brazdele lui varsă lacrimi;
Iov 31:39 dacă i-am mâncat rodul fără să-l fi plătit şi dacă am întristat sufletul vechilor lui stăpâni,
Iov 31:40 atunci să crească spini din el în loc de grâu şi neghină în loc de orz!” Sfârşitul cuvintelor lui Iov.