- Cântarea lui Zaharia
- Luca 1:67 Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duhul Sfânt, a prorocit şi a zis:
- Luca 1:68 „Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său.
- Luca 1:69 Şi ne-a ridicat o mântuire puternică în casa robului Său David,
- Luca 1:69 Greceşte: un corn de mântuire.
- Luca 1:70 cum vestise prin gura sfinţilor Săi proroci, care au fost din vechime;
- Luca 1:71 mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc!
- Luca 1:72 Astfel Îşi arată El îndurarea faţă de părinţii noştri şi Îşi aduce aminte de legământul Lui cel sfânt,
- Luca 1:73 potrivit jurământului prin care Se jurase părintelui nostru Avraam,
- Luca 1:74 că, după ce ne va izbăvi din mâna vrăjmaşilor noştri, ne va îngădui să-I slujim fără frică,
- Luca 1:75 trăind înaintea Lui în sfinţenie şi neprihănire, în toate zilele vieţii noastre.
- Luca 1:76 Şi tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui
- Luca 1:77 şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui;
- Luca 1:78 datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălţime,
- Luca 1:79 ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul şi în umbra morţii şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!”
- Luca 1:80 Iar pruncul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.