- Isus Se arată celor unsprezece şi celorlalţi
- Luca 24:36 Pe când vorbeau ei astfel, Însuşi Isus a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!”
- Luca 24:37 Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh.
- Luca 24:38 Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă?
- Luca 24:39 Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.”
- Luca 24:40 (Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.)
- Luca 24:41 Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?”
- Luca 24:42 I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere.
- Luca 24:43 El le-a luat şi a mâncat înaintea lor.
- Luca 24:44 Apoi, le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.”
- Luca 24:45 Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile.
- Luca 24:46 Şi le-a zis: „Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze a treia zi dintre cei morţi.
- Luca 24:47 Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor , în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.
- Luca 24:48 Voi sunteţi martori ai acestor lucruri.
- Luca 24:49 Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu, dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.”
- Înălţarea
- Luca 24:50 El i-a dus până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat.
- Luca 24:51 Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer.
- Luca 24:52 După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie.
- Luca 24:53 Şi tot timpul stăteau în Templu şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu. Amin.