- Efeseni 3:1 Iată de ce eu, Pavel, întemniţatul lui Isus Hristos pentru voi, neamurilor…
- Efeseni 3:2 (Dacă cel puţin aţi auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dată faţă de voi.
- Efeseni 3:3 Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta, despre care vă scrisei în puţine cuvinte.
- Efeseni 3:4 Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos,
- Efeseni 3:5 care n-a fost făcută cunoscută fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi proroci ai lui Hristos, prin Duhul.
- Efeseni 3:6 Că adică neamurile sunt împreună-moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea
- Efeseni 3:7 al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui.
- Efeseni 3:8 Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos
- Efeseni 3:9 şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile,
- Efeseni 3:10 pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,
- Efeseni 3:11 după planul veşnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.
- Efeseni 3:12 În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere.