- Luca 11:3 Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi
- Luca 11:4 şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator, şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.’”
- Stăruinţa în rugăciune
- Luca 11:5 Apoi le-a mai zis: „Dacă unul dintre voi are un prieten şi se duce la el la miezul nopţii şi-i zice: ‘Prietene, împrumută-mi trei pâini,
- Luca 11:6 căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu şi n-am ce-i pune înainte’
- Luca 11:7 şi, dacă dinăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: ‘Nu mă tulbura; acum uşa este încuiată, copiii mei sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ţi dau pâini’, –
- Luca 11:8 vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentru că-i este prieten, totuşi, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula şi-i va da tot ce-i trebuie.
- Luca 11:9 De aceea şi Eu vă spun: Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.
- Luca 11:10 Fiindcă oricine cere capătă; cine caută găseşte şi celui ce bate, i se deschide.
- Luca 11:11 Cine este tatăl acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte?
- Luca 11:12 Sau, dacă cere un ou, să-i dea o scorpie?
- Luca 11:13 Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”
- Vindecarea unui îndrăcit mut
- Luca 11:14 Isus a scos dintr-un bolnav un drac, care era mut. După ce a ieşit dracul, mutul a grăit şi noroadele s-au mirat.
- Luca 11:15 Dar unii ziceau: „El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor.”
- Luca 11:16 Alţii, ca să-L ispitească, Îi cereau un semn din cer.
- Luca 11:17 Isus le-a cunoscut gândurile şi le-a zis: „Orice împărăţie dezbinată împotriva ei este pustiită şi o casă dezbinată împotriva ei se prăbuşeşte peste alta.
- Luca 11:18 Deci, dacă Satana este dezbinat împotriva lui însuşi, cum va dăinui împărăţia lui, fiindcă ziceţi că Eu scot dracii cu Beelzebul?
- Luca 11:19 Şi dacă Eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea, ei înşişi vor fi judecătorii voştri.
- Luca 11:20 Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns până la voi.
- Luca 11:21 Când omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sunt la adăpost.
- Luca 11:22 Dar , dacă vine peste el unul mai tare decât el şi-l biruieşte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea şi împarte prăzile luate de la el.
- Luca 11:23 Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte.
- Duhul necurat ieşit din om
- Luca 11:24 Duhul necurat, când iese dintr-un om, umblă prin locuri fără apă şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: ‘Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.’
- Luca 11:25 Şi când vine, o găseşte măturată şi împodobită.
- Luca 11:26 Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el, intră împreună în casă, se aşază în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi.”
- Ferice de cei ce ascultă Cuvântul
- Luca 11:27 Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi-a ridicat glasul şi a zis: „Ferice de pântecele care Te-a purtat şi de ţâţele pe care le-ai supt!”