- 1 Samuel 17:37 David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui filistean.” Şi Saul a zis lui David: „Du-te şi Domnul să fie cu tine!”
- 1 Samuel 17:38 Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de aramă şi l-a îmbrăcat cu o platoşă.
- 1 Samuel 17:39 David a încins sabia lui Saul peste hainele lui şi a vrut să meargă, căci nu încercase încă să meargă cu ele. Apoi a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obişnuit cu ea.” Şi s-a dezbrăcat de ea.
- 1 Samuel 17:40 Şi-a luat toiagul în mână, şi-a ales din pârâu cinci pietre netede şi le-a pus în traista lui de păstor şi în buzunarul hainei. Apoi, cu praştia în mână, a înaintat împotriva filisteanului.
- 1 Samuel 17:41 Filisteanul s-a apropiat puţin câte puţin de David şi omul care-i ducea scutul mergea înaintea lui.
- 1 Samuel 17:42 Filisteanul s-a uitat şi, când a zărit pe David, a râs de el, căci nu vedea în el decât un copil cu păr bălai şi cu faţa frumoasă.
- 1 Samuel 17:43 Filisteanul a zis lui David: „Ce, sunt câine, de vii la mine cu toiege?” Şi, după ce l-a blestemat pe dumnezeii lui,
- 1 Samuel 17:44 a adăugat: „Vino la mine şi voi da carnea ta păsărilor cerului şi fiarelor câmpului.”
- 1 Samuel 17:45 David a zis filisteanului: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză, iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel, pe care ai ocărât-o.
- 1 Samuel 17:46 Astăzi, Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî şi-ţi voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberei filistenilor păsărilor cerului şi fiarelor pământului. Şi tot pământul va şti că Israel are un Dumnezeu.
- 1 Samuel 17:47 Şi toată mulţimea aceasta va şti că Domnul nu mântuieşte nici prin sabie, nici prin suliţă. Căci biruinţa este a Domnului. Şi El vă dă în mâinile noastre.”
- 1 Samuel 17:48 Îndată ce filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea filisteanului.
- 1 Samuel 17:49 Şi-a vârât mâna în traistă, a luat o piatră şi a aruncat-o cu praştia; a lovit pe filistean în frunte şi piatra a intrat în fruntea filisteanului, care a căzut cu faţa la pământ.
- 1 Samuel 17:50 Astfel, cu o praştie şi cu o piatră, David a fost mai tare decât filisteanul; l-a trântit la pământ şi l-a omorât, fără să aibă sabie în mână.
- 1 Samuel 17:51 A alergat, s-a oprit lângă filistean, i-a luat sabia, pe care i-a scos-o din teacă, l-a omorât şi i-a tăiat capul. Filistenii, când au văzut că uriaşul lor a murit, au luat-o la fugă.
- 1 Samuel 17:52 Şi bărbaţii lui Israel şi Iuda au dat chiote şi au pornit în urmărirea filistenilor până în vale şi până la porţile Ecronului. Filistenii, răniţi de moarte, au căzut pe drumul care duce la Şaaraim, până la Gat şi până la Ecron.