- Zidirea Templului
- 1 Imparati 5:1 Hiram, împăratul Tirului, a trimis pe slujitorii săi la Solomon, căci auzise că fusese uns împărat în locul tatălui său şi el iubise totdeauna pe David.
- 1 Imparati 5:2 Solomon a trimis vorbă lui Hiram:
- 1 Imparati 5:3 „Ştii că tatăl meu David n-a putut să zidească o casă Domnului Dumnezeului lui, din pricina războaielor cu care l-au înconjurat vrăjmaşii lui până ce Domnul i-a pus sub talpa picioarelor lui.
- 1 Imparati 5:4 Acum, Domnul Dumnezeul meu mi-a dat odihnă din toate părţile; nu mai am nici potrivnic, nici nenorociri!
- 1 Imparati 5:5 Iată că am de gând să zidesc o casă Numelui Domnului Dumnezeului meu, cum a spus Domnul tatălui meu David, zicând: ‘Fiul tău pe care-l voi pune în locul tău pe scaunul tău de domnie, el va zidi o casă Numelui Meu.’
- 1 Imparati 5:6 Porunceşte acum să se taie pentru mine cedri din Liban. Slujitorii mei vor fi cu ai tăi şi-ţi voi plăti simbria slujitorilor tăi aşa cum o vei hotărî tu, căci ştii că dintre noi nimeni nu se pricepe să taie lemne ca sidonienii.”
- 1 Imparati 5:7 Când a auzit Hiram cuvintele lui Solomon, a avut o mare bucurie şi a zis: „Binecuvântat să fie astăzi Domnul, care a dat lui David un fiu înţelept drept căpetenie a acestui mare popor!”
- 1 Imparati 5:8 Şi Hiram a trimis răspuns lui Solomon: „Am auzit ce ai trimis să mi se spună. Voi face tot ce vei vrea în ce priveşte lemnele de cedru şi lemnele de chiparos.
- 1 Imparati 5:9 Slujitorii mei le vor coborî din Liban la mare şi le voi trimite pe mare în plute, până la locul pe care mi-l vei arăta: acolo voi pune să le dezlege şi le vei lua. Ceea ce cer în schimb este să trimiţi merinde casei mele.”
- 1 Imparati 5:10 Hiram a dat lui Solomon lemne de cedru şi lemne de chiparos cât a voit.
- 1 Imparati 5:11 Şi Solomon a dat lui Hiram douăzeci de mii de cori de grâu pentru hrana casei lui şi douăzeci de cori de untdelemn curat; iată ce a dat Solomon în fiecare an lui Hiram.
- 1 Imparati 5:12 Domnul a dat înţelepciune lui Solomon, cum îi făgăduise. Între Hiram şi Solomon a fost pace şi au făcut legământ împreună.
- 1 Imparati 5:13 Împăratul Solomon a luat din tot Israelul oameni de corvoadă, în număr de treizeci de mii.
- 1 Imparati 5:14 I-a trimis în Liban, câte zece mii pe lună, cu schimbul; o lună erau în Liban şi două luni erau acasă. Adoniram era mai-mare peste oamenii de corvoadă.
- 1 Imparati 5:15 Solomon mai avea şaptezeci de mii de oameni care purtau poverile şi optzeci de mii care tăiau pietrele în munţi,
- 1 Imparati 5:16 afară de căpeteniile, în număr de trei mii trei sute, puse de Solomon peste lucrări şi însărcinate cu privegherea lucrătorilor.
- 1 Imparati 5:17 Împăratul a poruncit să se scoată pietre mari şi măreţe, cioplite pentru temeliile casei.
- 1 Imparati 5:18 Lucrătorii lui Solomon, ai lui Hiram şi ghibliţii le-au cioplit şi au pregătit lemnele şi pietrele pentru zidirea casei.