- Întâia călătorie a fiilor lui Iacov în Egipt
- Geneza 42:6 Iosif era mai-mare în ţară; el vindea grâu la tot poporul din ţară. Fraţii lui Iosif au venit şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.
- Geneza 42:7 Iosif, cum a văzut pe fraţii săi, i-a cunoscut, dar s-a făcut că le este străin, le-a vorbit aspru şi le-a zis: „De unde veniţi?” Ei au răspuns: „Venim din ţara Canaan ca să cumpărăm merinde.”
- Geneza 42:8 Iosif a cunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au cunoscut.
- Geneza 42:9 Iosif şi-a adus aminte de visele pe care le visase cu privire la ei şi le-a zis: „Voi sunteţi iscoade; aţi venit numai ca să cercetaţi locurile slabe ale ţării.”
- Geneza 42:10 Ei i-au răspuns: „Nu, domnul meu, robii tăi au venit să cumpere hrană.
- Geneza 42:11 Noi toţi suntem fiii aceluiaşi om; suntem oameni de treabă, robii tăi nu sunt iscoade.”
- Geneza 42:12 El le-a zis: „Ba nu, aţi venit să cercetaţi locurile slabe ale ţării.”
- Geneza 42:13 Ei au răspuns: „Noi, robii tăi, suntem doisprezece fraţi, fii ai aceluiaşi om, din ţara Canaan; şi, iată, cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este în viaţă.”
- Geneza 42:14 Iosif le-a zis: „V-am spus că sunteţi iscoade.
- Geneza 42:15 Iată cum veţi fi încercaţi. Pe viaţa lui Faraon că nu veţi ieşi de aici până nu va veni fratele vostru cel tânăr!
- Geneza 42:16 Trimiteţi pe unul din voi să aducă pe fratele vostru, iar voi rămâneţi la opreală. Cuvintele voastre vor fi puse astfel la încercare şi voi şti dacă adevărul este cu voi sau nu; altfel, pe viaţa lui Faraon că sunteţi nişte iscoade.”
- Geneza 42:17 Şi i-a aruncat pe toţi trei zile în temniţă.
- Geneza 42:18 A treia zi, Iosif le-a zis: „Faceţi lucrul acesta, şi veţi trăi. Eu mă tem de Dumnezeu!
- Geneza 42:19 Dacă sunteţi oameni de treabă, să rămână unul din fraţii voştri închis în temniţa voastră, iar ceilalţi plecaţi, luaţi grâu ca să vă hrăniţi familiile
- Geneza 42:20 şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tânăr, pentru ca vorbele voastre să fie puse astfel la încercare şi să scăpaţi de moarte.” Şi aşa au făcut.
- Geneza 42:21 Ei au zis atunci unul către altul: „Da, am fost vinovaţi faţă de fratele nostru, căci am văzut neliniştea sufletului lui când ne ruga, şi nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta.”
- Geneza 42:22 Ruben a luat cuvântul şi le-a zis: „Nu vă spuneam eu să nu faceţi o astfel de nelegiuire faţă de băiatul acesta? Dar n-aţi ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru sângele lui.”
- Geneza 42:23 Ei nu ştiau că Iosif îi înţelegea, căci vorbea cu ei printr-un tălmaci.
- Geneza 42:24 Iosif a plecat la o parte de la ei ca să plângă. În urmă s-a întors şi le-a vorbit, apoi a luat dintre ei pe Simeon şi a pus să-l lege cu lanţuri în faţa lor.