- A DOUA EPISTOLĂ A LUI PAVEL CĂTRE CORINTENI
- Urare
- 2 Corinteni 1:1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint şi către toţi sfinţii, care sunt în toată Ahaia:
- 2 Corinteni 1:2 Har şi pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
- Mângâierile apostolului
- 2 Corinteni 1:3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri,
- 2 Corinteni 1:4 care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!
- 2 Corinteni 1:5 Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere.
- 2 Corinteni 1:6 Aşa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi.
- 2 Corinteni 1:7 Şi nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere.
- 2 Corinteni 1:8 În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă.
- 2 Corinteni 1:9 Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu, care înviază morţii.
- 2 Corinteni 1:10 El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.
- 2 Corinteni 1:11 Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţumiri lui Dumnezeu pentru noi.
Ce simplu!
Multumesc mult frate Florin!
Mi-ai fost de mare folos. E clar ca esti un fericit pentru ca iata Domnul te foloseşte cu adevarat.
La aceasta întrebare eu aş fi plimbat pe cel care m-ar fi întrebat prin toată Biblia (atat cat o stiu),ar fi ametit si nu ar fi inteles nimic.
Acum, Slavit să fie Domnul şi să te binecuvanteze am sa port la mine aceste cuvinte cheie.
Stii cum e, i e el i dar nu esti sigur pana nu ii pui si punctul aceasta si la propriu si la figurat.
Am să-ţi mai caut predicile cu siguranta!O zi binecuvantata să ai!