- Matei 27:16 Pe atunci aveau un întemniţat vestit, numit Baraba.
- Matei 27:17 Când erau adunaţi la un loc, Pilat le-a zis: „Pe care voiţi să vi-l slobozesc? Pe Baraba sau pe Isus, care Se numeşte Hristos?”
- Matei 27:18 Căci ştia că din pizmă dăduseră pe Isus în mâinile lui.
- Matei 27:19 Pe când stătea Pilat pe scaun la judecată, nevastă-sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta, căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui.”
- Matei 27:20 Preoţii cei mai de seamă şi bătrânii au înduplecat noroadele să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L omoare.
- Matei 27:21 Dregătorul a luat cuvântul şi le-a zis: „Pe care din amândoi voiţi să vi-l slobozesc?” „Pe Baraba”, au răspuns ei.
- Matei 27:22 Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus, care Se numeşte Hristos?” „Să fie răstignit”, i-au răspuns cu toţii.
- Matei 27:23 Dregătorul a zis: „Dar ce rău a făcut?” Ei au început să strige şi mai tare: „Să fie răstignit!”
- Matei 27:24 Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!”
- Matei 27:25 Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”
- Batjocurile ostaşilor
- Matei 27:26 Atunci, Pilat le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit.