- Darurile pentru locaş
- Exodul 30:11 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
- Exodul 30:12 „Când vei socoti pe copiii lui Israel şi le vei face numărătoarea, fiecare din ei să dea Domnului un dar în bani pentru răscumpărarea sufletului lui, ca să nu fie loviţi de nicio urgie, cu prilejul acestei numărători.
- Exodul 30:13 Iată ce vor da toţi cei ce vor fi cuprinşi în numărătoarea aceasta: o jumătate de siclu, după siclul Sfântului Locaş, care este de douăzeci de ghere; o jumătate de siclu va fi darul ridicat pentru Domnul.
- Exodul 30:14 Orice om cuprins în numărătoare, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, va plăti darul ridicat pentru Domnul.
- Exodul 30:15 Bogatul să nu plătească mai mult şi săracul să nu plătească mai puţin de o jumătate de siclu ca dar ridicat pentru Domnul, pentru răscumpărarea sufletelor.
- Exodul 30:16 Să ridici de la copiii lui Israel argintul pentru răscumpărare şi să-l întrebuinţezi pentru slujba cortului întâlnirii; aceasta va fi pentru copiii lui Israel o aducere aminte înaintea Domnului pentru răscumpărarea sufletelor lor.”
- Ligheanul de aramă
- Exodul 30:17 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
- Exodul 30:18 „Să faci un lighean de aramă, cu piciorul lui de aramă, pentru spălat; să-l aşezi între cortul întâlnirii şi altar şi să torni apă în el,
- Exodul 30:19 ca să-şi spele în el Aaron şi fiii lui mâinile şi picioarele.
- Exodul 30:20 Când vor intra în cortul întâlnirii, se vor spăla cu apa aceasta, ca să nu moară, şi se vor spăla şi când se vor apropia de altar, ca să facă slujba şi ca să aducă Domnului jertfe arse de foc.
- Exodul 30:21 Îşi vor spăla mâinile şi picioarele ca să nu moară. Aceasta va fi o lege necurmată pentru Aaron, pentru fiii lui şi pentru urmaşii lor.”
- Untdelemnul sfânt şi tămâia
- Exodul 30:22 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
- Exodul 30:23 „Ia din cele mai bune mirodenii, cinci sute de sicli de smirnă foarte curată, jumătate, adică două sute cincizeci de sicli, de scorţişoară mirositoare, două sute cincizeci de sicli de trestie mirositoare,
- Exodul 30:24 cinci sute de sicli de casia, după siclul Sfântului Locaş, şi un hin de untdelemn de măsline.
- Exodul 30:25 Cu ele să faci un untdelemn pentru ungerea sfântă, o amestecătură mirositoare, făcută după meşteşugul făcătorului de mir; acesta va fi untdelemnul pentru ungerea sfântă.
- Exodul 30:26 Cu el să ungi cortul întâlnirii şi chivotul mărturiei,
- Exodul 30:27 masa şi toate uneltele ei, sfeşnicul şi uneltele lui, altarul tămâierii,
- Exodul 30:28 altarul arderilor-de-tot, cu toate uneltele lui, şi ligheanul cu piciorul lui.
- Exodul 30:29 Să sfinţeşti aceste lucruri, şi ele vor fi preasfinte; oricine se va atinge de ele va fi sfinţit.
- Exodul 30:30 Să ungi, de asemenea, pe Aaron şi pe fiii lui şi să-i sfinţeşti, ca să fie în slujba Mea ca preoţi.
- Exodul 30:31 Să vorbeşti copiilor lui Israel şi să le spui: ‘Acesta Îmi va fi untdelemnul pentru ungerea sfântă, printre urmaşii voştri.
- Exodul 30:32 Să nu se ungă cu el trupul niciunui om şi să nu faceţi un alt untdelemn ca el după aceeaşi întocmire; el este sfânt, şi voi să-l priviţi ca sfânt.
- Exodul 30:33 Oricine va face un untdelemn ca el sau va unge cu el pe altul va fi nimicit din poporul lui.’”
- Exodul 30:34 Domnul a zis lui Moise: „Ia mirodenii, stacte, onice mirositoare, halvan şi tămâie curată în aceeaşi măsură.
- Exodul 30:35 Cu ele să faci tămâie, o amestecătură mirositoare, alcătuită după meşteşugul făcătorului de mir; să fie sărată, curată şi sfântă.
- Exodul 30:36 S-o pisezi mărunt şi s-o pui înaintea mărturiei, în cortul întâlnirii, unde Mă voi întâlni cu tine. Acesta va fi pentru voi un lucru preasfânt.
- Exodul 30:37 Tămâie ca aceasta, în aceeaşi întocmire, să nu vă faceţi, ci s-o priviţi ca sfântă şi păstrată pentru Domnul.
- Exodul 30:38 Oricine va face tămâie ca ea ca s-o miroasă va fi nimicit din poporul lui.”