- Cantarea cantarilor 5:2 Adormisem, dar inima îmi veghea… Este glasul preaiubitului meu, care bate: „Deschide-mi, soro, scumpo, porumbiţo, neprihănito! Căci capul îmi este plin de rouă, cârlionţii îmi sunt plini de picurii nopţii.” –
- Cantarea cantarilor 5:3 „Mi-am scos haina. Cum să mă îmbrac iarăşi? Mi-am spălat picioarele. Cum să le murdăresc iarăşi?”
- Cantarea cantarilor 5:4 Dar iubitul meu a vârât mâna pe gaura zăvorului şi mi-a fost milă de el atunci.
- Cantarea cantarilor 5:5 M-am sculat să deschid iubitului meu, în timp ce de pe mâinile mele picura smirnă şi de pe degetele mele picura cea mai aleasă smirnă pe mânerul zăvorului.
- Cantarea cantarilor 5:6 Am deschis iubitului meu, dar iubitul meu plecase, se făcuse nevăzut. Înnebuneam când îmi vorbea. L-am căutat, dar nu l-am găsit; l-am strigat, dar nu mi-a răspuns.