- Cei şaptezeci de ani de robie. Pedepsirea Babilonului şi a tuturor neamurilor
- Ieremia 25:1 Cuvântul care a fost spus lui Ieremia despre tot poporul lui Iuda în al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda – acesta era cel dintâi an al lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului –,
- Ieremia 25:2 cuvânt pe care l-a rostit Ieremia înaintea întregului popor al lui Iuda şi înaintea tuturor locuitorilor Ierusalimului, zicând:
- Ieremia 25:3 „De la al treisprezecelea an al lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda, sunt douăzeci şi trei de ani de când mi-a vorbit Cuvântul Domnului; v-am vorbit de dimineaţă, şi n-aţi ascultat.
- Ieremia 25:4 Domnul v-a trimis pe toţi slujitorii Săi prorocii, i-a trimis dis-de-dimineaţă, şi n-aţi ascultat, n-aţi plecat urechea să ascultaţi.
- Ieremia 25:5 Ei au zis: ‘Întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea şi de la răutatea faptelor voastre, şi veţi rămâne în ţara pe care v-am dat-o vouă şi părinţilor voştri, din veşnicie în veşnicie;
- Ieremia 25:6 nu vă duceţi după alţi dumnezei, ca să le slujiţi şi să vă închinaţi înaintea lor, nu Mă mâniaţi prin lucrarea mâinilor voastre, şi nu vă voi face niciun rău!’
- Ieremia 25:7 ‘Dar nu M-aţi ascultat’, zice Domnul, ‘ci M-aţi mâniat prin lucrarea mâinilor voastre, spre nenorocirea voastră.’
- Ieremia 25:8 De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ‘Pentru că n-aţi ascultat cuvintele Mele,
- Ieremia 25:9 iată, voi trimite să aducă toate popoarele de la miazănoapte’, zice Domnul, ‘şi voi trimite la robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, şi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur, ca să le nimicească cu desăvârşire şi să facă din ele un pustiu şi o pricină de batjocură, nişte dărâmături veşnice.
- Ieremia 25:10 Voi face să înceteze între ei strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cântecele mirelui şi cântecele miresei, huruitul morii şi lumina lămpii.
- Ieremia 25:11 Toată ţara aceasta va fi o paragină, un pustiu, şi neamurile acestea vor fi supuse împăratului Babilonului timp de şaptezeci de ani.
- Ieremia 25:12 Dar, când se vor împlini aceşti şaptezeci de ani, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi pe neamul acela’, zice Domnul, ‘pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi ţara haldeenilor şi o voi preface în nişte dărâmături veşnice.
- Ieremia 25:13 Voi aduce peste ţara aceea toate lucrurile pe care le-am vestit despre ea, tot ce este scris în cartea aceasta, tot ce a prorocit Ieremia despre toate neamurile.
- Ieremia 25:14 Căci neamuri puternice şi împăraţi mari le vor supune şi pe ele, şi le voi răsplăti după faptele şi lucrarea mâinilor lor.’”
- Ieremia 25:15 Căci aşa mi-a vorbit Domnul Dumnezeul lui Israel: „Ia din mâna Mea acest potir plin cu vinul mâniei Mele şi dă-l să-l bea toate neamurile la care te voi trimite.
- Ieremia 25:16 Vor bea şi se vor ameţi şi vor fi ca nişte nebuni la vederea sabiei pe care o voi trimite în mijlocul lor!”
- Ieremia 25:17 Eu am luat potirul din mâna Domnului şi l-am dat să-l bea toate neamurile la care mă trimitea Domnul:
- Ieremia 25:18 Ierusalimului şi cetăţilor lui Iuda, împăraţilor şi căpeteniilor sale, ca să le prefacă în dărâmături, într-un pustiu, să-i facă de batjocură şi de blestem, cum se vede lucrul acesta astăzi;
- Ieremia 25:19 lui Faraon, împăratul Egiptului, slujitorilor lui, căpeteniilor lui şi tot poporului lui;
- Ieremia 25:20 la toată Arabia, tuturor împăraţilor ţării Uţ, tuturor împăraţilor ţării filistenilor, Ascalonului, Gazei, Ecronului şi celor ce au mai rămas din Asdod;
- Ieremia 25:21 Edomului, Moabului şi copiilor lui Amon;
- Ieremia 25:22 tuturor împăraţilor Tirului, tuturor împăraţilor Sidonului şi împăraţilor ostroavelor care sunt dincolo de mare;
- Ieremia 25:23 Dedanului, Temei, Buzului şi tuturor celor ce îşi rad colţurile bărbii,
- Ieremia 25:24 tuturor împăraţilor Arabiei şi tuturor împăraţilor arabilor care locuiesc în pustie;
- Ieremia 25:25 tuturor împăraţilor Zimrei, tuturor împăraţilor Elamului şi tuturor împăraţilor Mediei;
- Ieremia 25:26 tuturor împăraţilor de la miazănoapte, de aproape sau de departe, şi unora, şi altora, şi tuturor împărăţiilor lumii care sunt pe faţa pământului. Iar împăratul Şeşacului va bea după ei.
- Ieremia 25:27 „Să le spui: ‘Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Beţi, îmbătaţi-vă şi vărsaţi şi cădeţi fără să vă mai ridicaţi la vederea sabiei pe care o voi trimite în mijlocul vostru!»’
- Ieremia 25:28 Şi, dacă nu vor vrea să ia din mâna ta potirul ca să bea, spune-le: ‘Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Beţi!
- Ieremia 25:29 Căci iată că, în cetatea peste care se cheamă Numele Meu, încep să fac rău. Şi voi să rămâneţi nepedepsiţi? Nu veţi rămâne nepedepsiţi, căci voi chema sabia peste toţi locuitorii pământului», zice Domnul oştirilor.’
- Ieremia 25:30 Şi tu să le proroceşti toate aceste lucruri şi să le spui: ‘Domnul va răcni de sus; din Locaşul Lui cel Sfânt, va face să-I răsune glasul; va răcni împotriva locului locuinţei Lui; va striga, precum cei ce calcă în teasc, împotriva tuturor locuitorilor pământului.
- Ieremia 25:31 Vuietul ajunge până la marginea pământului, căci Domnul Se ceartă cu neamurile, intră la judecată împotriva oricărei făpturi şi dă pe cei răi pradă sabiei’”, zice Domnul.
- Ieremia 25:32 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată, nenorocirea merge din popor în popor şi o mare furtună se ridică de la marginile pământului.
- Ieremia 25:33 Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinşi de la un capăt al pământului până la celălalt; nu vor fi nici jeliţi, nici adunaţi, nici îngropaţi, ci vor fi un gunoi de pământ.
- Ieremia 25:34 Gemeţi, păstori, şi strigaţi! Tăvăliţi-vă în cenuşă, povăţuitori ai turmelor! Căci au venit zilele înjunghierii voastre. Vă voi zdrobi, şi veţi cădea la pământ ca un vas de preţ.
- Ieremia 25:35 Nu mai este niciun loc de adăpost pentru păstori! Nu mai este nicio scăpare pentru povăţuitorii turmelor!
- Ieremia 25:36 Se aud strigătele păstorilor şi gemetele povăţuitorilor turmelor, căci Domnul le pustieşte locul de păşune
- Ieremia 25:37 şi colibele cele liniştite sunt nimicite de mânia aprinsă a Domnului.
- Ieremia 25:38 El Şi-a părăsit locuinţa, ca un pui de leu vizuina; aşa că ţara le este prefăcută în pustie de urgia nimicitorului şi de mânia lui aprinsă.”