- 1 Imparati 3:5 La Gabaon, Domnul S-a arătat în vis lui Solomon noaptea şi Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.”
- 1 Imparati 3:6 Solomon a răspuns: „Tu ai arătat o mare bunăvoinţă faţă de robul Tău David, tatăl meu, pentru că umbla înaintea Ta în credincioşie, în dreptate şi în curăţie de inimă faţă de Tine; i-ai păstrat această mare bunăvoinţă şi i-ai dat un fiu care şade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi.
- 1 Imparati 3:7 Acum, Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu David, şi eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat.
- 1 Imparati 3:8 Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici numărat, din pricina mulţimii lui.
- 1 Imparati 3:9 Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!”
- 1 Imparati 3:10 Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului.